Comisia Europeană va propune Spaniei, Franţei şi altor câtorva ţări din zona euro mai mult timp pentru reducerea deficitului bugetar până la un nivel sub valoarea de referinţă de 3% din PIB, după cum a relatat publicaţia El Pais, care citează surse spaniole şi europene.

Actual

Comisia Europeană va aloca ţărilor din zona euro mai mult timp pentru reducerea deficitului

Astfel, Franţa ar putea obţine suplimentar un an, ceea ce îi va permite reducerea deficitului până în 2014, iar Spania ar putea să primească în plus un an sau doi.

La solicitarea ziarului, un oficial al Comisiei Europene a refuzat să facă vreun comentariu în legătură cu aceste informaţii.

Luna trecută, comisarul european pentru Afaceri Economice şi Monetare Olli Rehn declarase că obiectivele bugetare ale Spaniei urmează să fie revizuite în luna februarie. El a adăugat că măsuri suplimentare de austeritate nu sunt necesare până în 2014, când, probabil, va fi nevoie de noi reforme structurale.

Nici Franţa, aparent, nu este în situaţia să „strângă cureaua mai tare”, a afirmat comisarul european pentru Le Monde.

Sâmbătă, autorităţile franceze au anunţat că nu-şi schimbă ţinta de a atinge un deficit bugetar de trei la sută din PIB încă de anul viitor. „Politica noastră pentru finanţele publice rămâne neschimbată, aşa cum am decis în toamnă”, a reiterat un consilier al premierului Jean-Marc Ayrault.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top