Comisia Europeană salută “măsurile semnificative” adoptate de România în ultimul an pentru “ameliorarea şi modernizarea” sistemului judiciar, subliniind că trebuie înregistrate noi “progrese” în combaterea corupţiei, potrivit raportului ce urmează să fie publicat miercuri.
Ştirea completă: România Liberă
Dragostea e o boală care se tratează în patru ani. Organizaţia Mondială a Sănătăţii a inclus dragostea în registrul maladiilor, fiind considerată o tulburare mintală. Experţii în sănătate afirmă că dragostea provoacă dependenţă, la fel ca drogurile, alcoolul sau jocurile de noroc.
Funeriu deschide un tel verde pentru denunţarea corupţiei din învăţământ. Ministerul Educaţiei va deschide, de săptămâna viitoare, un Tel Verde unde să fie semnalat orice caz de corupţie din sistemul de învăţământ, a declarat, ministrul Daniel Funeriu.
A intrat în vigoare noul Mers al Trenurilor. Potrivit CFR Călători, noul Mers de Tren 2011-2012, care va fi valabil până la 8 decembrie 2012, a intrat în vigoare începând cu data de 11 decembrie 2011. Pentru a alinia transportul feroviar de călători la normele legislaţiei europene, CFR a structurat actualele ranguri de trenuri, în funcţie de serviciile oferite, în trei noi categorii: Intercity (IC), InterRegio (IR) şi Regio (R).
Băsescu ocoleşte degeaba zarzavaturile olandeze. Declaraţia preşedintelui Traian Băsescu referitoare la legalizarea de către Olanda a consumului de droguri a atras atenţia Centrului Internaţional Antidrog şi pentru Drepturile Omului (CIADO). CIADO atrage atenţia asupra unor confuziilor din discursul preşedintelui.
Cutremur de 6,5 grade în Mexic: Cel puţin două persoane au murit. Un cutremur cu magnitudinea 6,5 a avut loc în cursul nopţii de sâmbătă spre duminică la ora 1.47 în sudul Mexicului şi a provocat moartea a cel puţin două persoane.
Ştirea completă: Jurnalul Naţional
Britanicii îl susţin pe David Cameron. Jumătate dintre ei vor ca ţara lor să părăsească UE. David Cameron este susţinut de britanici în ceea ce priveşte decizia sa istorică de a se opune unui nou tratat al UE. Primul sondaj de opinie realizat după summitul Consiliului European de iarnă de la Bruxelles arată că 62% dintre britanici sunt de acord cu poziţia premierului şi doar 19% se pronunţă împotriva sa.
Ştirea completă: Evenimentul Zilei
Golgeterul campionatului nostru este printre cei mai bătrîni din Europa! Liga Vintage. În doar 7 din 48 de campionate ale Europei, golgeterul la zi are peste 30 de ani. La noi, lider este Marius Niculae (30 ani), iar în Top 5 se află un singur jucător mai tânăr ca el, Rusescu (23 ani)!
Ştirea completă: Gazeta Sporturilor
Alegeri în Transnistria. Statul separatist moldovean Transnistria, care nu este recunoscut internaţional, organizează alegeri, duminică. Candidează Igor Smirnov, cel care a condus regiunea în ultimele două decenii. Dar liderul opoziţiei, Anatoli Kaminski, sprijinit de Moscova, este foarte popular printre votanţi.















































