In perioada in care verdictele medicilor erau rezervate, Q Magazine a contactat-o telefonic pe sotia actorului, doamna Gabi Dinica. Sotia maestrului ne declara atunci ca inca mai spera intr-un miracol. Un miracol care, insa, nu s-a mai implinit. Pentru ca in aceste momente cuvintele sunt mai sarace decat sentimentele, Q Magazine publica povestea vietii lui Gheorghe Dinica, asa cum este asternuta in cartea pe care maestrul dadea adesea autografe. O poveste culeasa de Mia Padurean din notitele maestrului, si adunata intr-un volum care-si merita titlul, acum mai mult ca oricand - „Gheorghe Dinica, un actor pentru eternitate".

„Sunt vagabondul vietii mele

Ca intr-un film cu Raj Kapoor,

Maturator de praf de stele

Si cusurgiu fara cusur.

Iar cand adorm spre dimineata,

Imi reprosez de la-nceput

Ca n-am luat totul de la viata

Si nu i-am dat cat as fi vrut,

SI NU I-AM DAT CAT AS FI VRUT..."

Deci il inregistram la primarie cu numele de Gheorghe, Gheorghe Dinica.

„Linistea s-a lasat peste cartierul Giulesti. Dupa o seara de petrecere, oamenii s-au dus pe la casele lor. O singura locuinta mai era luminata, locuinta lui Petre Dinica. De cateva ore, sotia sa, Jana, avea durerile facerii. Moasa Dumitra, care o asista, o incuraja spunandu-i ca nu se va intampla nimic rau. Va aduce pe lume un copil. In zorii zilei de 25 s-a nascut un prunc:

- Ai un baiat, sa-ti traiasca, sa va traiasca! Ziua de Craciun este o sarbatoare mare, copilul vostru s-a nascut intr-o zodie cu noroc.

- Cunoasteti traditia. Copilul va purta numele de botez al unuia dintre bunici, deci pe fiul nostru il va chema Gheorghe, ca pe tatal Janei, a spus Petre pe nerasuflate. Deci il inregistram la primarie cu numele de Gheorghe, Gheorghe Dinica.

- Sa-l inregistram numai dupa Anul Nou.

- Ideea dumitale este foarte buna. Fiind baiat, isi va face stagiul militar cu un an mai tarziu.

Iar bunicul Gheorghe, dupa ce s-a consultat cu ginerele sau, in mare verva, si-a anuntat fiica:

- Draga mea Jana, eu si cu Petre am decis sa-l inregistram la Primarie pe baietelul vostru numai dupa Anul Nou. Deci certificatul de nastere va suna asa: Gheorghe Dinica, nascut la data de 1 ianuarie 1934. Norocul lui, astfel va castiga un an."      

Pana in clipa in care s-a mutat in stele, Gheorghe Dinica a strans 75 de ani... Despre primii ani ai vietii sale, maestrul isi amintea:

„Am fost un copil liber, nazdravan, curios, mai degraba crescut pe strada si de prieteni decat de familie, dar sufletul si mintea mea de copil au memorat doar farmecul strazii si al jocurilor de pustani. Era o lume simpla, fara niciun fel de fenomene, dar avea si parfum. Parfumul strazii...".

Familia Dinica era fericita, o familie obisnuita, despre care autoarea nota: „Petre era functionar la Posta, avea un salariu destul de bun, pentru a-si intretine familia. Jana era casnica, statea acasa pentru a se ocupa de fiica lor, Maria, care implinise doi ani, si de fiul lor, Gheorghe".

„Nu va uita Gheorghe cand tatal lui il aseza pe umeri si pleca cu el intr-un loc viran unde dadea drumul zmeului. Lipit de tatal lui, tinea cu amandoua mainile de sfoara si privea cum zmeul se inalta in adierea vantului". Poate ca atunci, ridicand zmeul in inaltul cerului copilul Dinica l-a atins pe Dumnezeu si asa a primit harul... de actor. Momentul cu zmeul a fost unul dintre cele mai frumoase ale copilariei maestrului. „Copilaria lui Gheorghe parea sa fie una din cele mai frumoase, dar soarele acestei copilarii s-a umbrit destul de devreme. Parintii lui au divortat si Gheorghe a fost vitregit de caldura familiala pe care si-o doreste fiecare copil.

A inceput sa creasca, sa intre in viata. Primul univers pe care l-a descoperit a fost cel al strazii sale... „Strada pentru mine a fost lucrul cel mai important. Strada m-a invatat foarte multe, pentru ca aveam prieteni mai mari care ne dirijau pe noi, cei de varsta mai mica. Era o lume care nimeni n-ar crede ca a existat, lumea cartierului".

Apoi a venit ziua de „4 aprilie 1944. Soarele cu razele binefacatoare mangaia trupurile vlaguite de hartuiala bombardamentului. Atacurile repetate ale inamicului au inspaimantat si persoanele cele mai curajoase. Bombardamentul anglo-american din 4 aprilie 1944, care urmarea sa distruga triajul feroviar, in cateva ore, a facut un cimitir din cartierul Giulesti".

Despre perioada aceea, cu incercari care i-au intarit caracterul tanarului Gheorghe Dinica, maestrul nota:

„Eram liber, parintii mei nu mai aveau grija de mine. Stateam pe unde apucam. Mi-am facut viata in functie de cum gandeam si de posibilitatile de atunci. Am avut o sansa si am depasit toate momentele acelea".

Sunt multe episoade ce merita mentionate, insa unul indeosebi: „Gigi scoase dintre caramizile sfaramate un obiect de portelan si zise:

- Priveste, catelusul acesta, care nu s-a spart, era asezat pe o masuta langa fereastra. Imi placea sa ma joc cu el, dar bunica spunea sa-l pun la locul lui pentru ca tinea foarte mult la el, il primise cadou de la cineva drag. Vezi tu, aici a fost casa lor. Inseamna ca ei au murit sub daramaturi".

Intr-un moment de reculegere, Gheorghe Dinica, privindu-si retrospectiv copilaria, afirma: „Am avut o copilarie foarte amestecata. Deci nu am fost un copil, care pana la o varsta oarecare sta cu parintii, asta pentru ca familia mea s-a destramat. Am avut o viata foarte bogata in evenimente, nu asa, lafaiala aia in familie, n-am avut familie, si atunci totul se imprastia. Perioada era tulbure si cautam fiecare sa razbatem. Viata dupa razboi era foarte intortocheata, totusi mi-am regasit rudele. Cand eram elev, mergeam in comuna Cochinesti de langa Stolnici, judetul Arges, unde s-a nascut tatal meu. Datorita fratilor si surorii tatalui meu, am avut vacante extraordinare. Cand mergeam la ei, ma primeau foarte frumos, cu o mare bucurie. Eram singurul baiat din neamul Dinica, asta ii cucerea".

Plaiurile argesene, cu imprejurimile pitoresti, il atrageau pe tanarul Dinica. Stolnici, Fulfani, Cochinesti s-au gravat in inima si mintea lui. „Imi placea viata la tara. Aveam vacante foarte frumoase cu verisoarele mele. Comunicarea cu oamenii din sat era placuta. Imi amintesc cu drag de perioada aceea. La marginea satului se tineau horele, se intalneau fete, baieti, imbracati in costume populare. Era ceva sarbatoresc, mirific".

„Vrei sa ramai un actor oarecare, sa te pierzi in negura timpului? Nu ai dreptul sa-ti sacrifici vocatia"

Despre Capitala, maestrul isi aminteste: „Bucurestiul de atunci, din centru si de la mahala, diferenta totala. Ceva din mine m-a ajutat sa nu o iau pe cai gresite. Atunci totul era posibil, mai ales in cartier. M-au influentat foarte mult filmele care rulau non-stop, cum s-ar zice - mancam film pe paine. La insistentele actritei emerite Dina Cocea, am intrat la Institutul de Arta Teatrala si Cinematografica cu bursa republicana, nu este o lauda, este istoria vietii mele". Acest episod are corespondent si in textul Miei Padurean: „Plin de viata a intrat in echipe de teatru de amatori care aveau instructori de la marile teatre din Bucuresti.

Prima aparitie pe scena a tanarului Dinica a fost cu o trupa de amatori de la Posta, in piesa Titanic Vals, de Tudor Musatescu, in rolul locotenentului Stamatescu. Gheorghe Dinica interpreta rolul cu atata naturalete si dezinvoltura, parca fusese pe scena dintotdeauna. Ropotele de aplauze la scena deschisa dovedeau succesul deplin, iar el simtea ca pluteste. A fost un moment foarte important, unicat in viata unui actor care vedea lumina rampei pentru prima oara. N-a uitat niciodata acea frenezie. In clipa aceea s-a inoculat in sangele lui dorinta nestavilita de a continua. In acea perioada teatrul de amatori era in voga. Regizori de la teatrele profesioniste depistau talente si puneau in scena piese de teatru de prestigiu. Gheorghe era solicitat in trupele de amatori din marile intreprinderi. Talentul sau izbucnea ca un vulcan. Cand pasea pe scena, Gheorghe stia precis ca acela va fi drumul pe care va merge. Facea parte din cercul teatral al Casei de Cultura a Sindicatelor din Bucuresti. Desi avea doar 22 de ani, a fost distribuit in piesa Jocul de-a vacanta, de Mihail Sebastian, in rolul varstnicului Bogoiu, piesa care participa la faza finala a concursului republican al formatiilor artistice de amatori... In toamna anului 1956, destinul il calauzi pe Gheorghe Dinica spre portile teatrului. Sala de spectacol a C.C.S. era arhiplina de spectatorii ce asteptau cu emotie ridicarea cortinei....Dupa spectacol actrita Dina Cocea, entuziasmata, i-a vorbit:

-M-a impresionat talentul dumitale, ar fi bine sa dai examen la teatru. Sigur vei reusi. Te voi lua la clasa mea."

Raspunsul maestrului a fost simplu si pragmatic: „Va multumesc, ma simt onorat de aprecierea dumneavoastra dar patru ani fara leafa... Doi directori de teatru din provincie m-au solicitat fara studii". Raspunsul Dinei Cocea a venit implacabil - „Vrei sa ramai un actor oarecare, sa te pierzi in negura timpului? Nu ai dreptul sa-ti sacrifici vocatia. Te primesc la cursurile mele de pregatire".

„Gheorghe Dinica nu si-a dezamagit profesorii, dimpotriva, datorita perseverentei si talentului innascut, ei erau multumiti ca au modelat un tanar care avea o structura fizica si psihica de o mare valoare". Pentru examenul de absolvire a pregatit rolul Inspectorul Gogol din piesa Inspectorul de Politie de J.B. Priestley, sub indrumarea aceleiasi Dina Cocea.

Apoi Gheorghe Dinica cucerea scena: „Scena este ceva senzational - seara ai spectacol, in ziua aceea ceva din tine iti spune sa te menajezi, sa te dedici cu toata fiinta. 
De fapt, scena este sacra".

Si au tot urmat...

TEATRU:

Inspectorul de politie, Centrul inaintas a murit in zori, Tache, Ianke si Cadar, Pigulete plus cinci fete, Incontestabila ipocrizie, Procesul domnului Caragiale, Celebrul 702, Svejk in al Doilea Razboi Mondial, Nunta la castel, Umbra, Casa inimilor sfaramate, Rinocerii, Somnoroasa aventura, Troilus si Cresida, Capul de ratoi, Opinia publica, Sfantul, Nepotul lui Rameau, Moartea lui Danton, Un fluture pe lampa, Trei gemeni venetieni, Romulus cel Mare, Gaitele, O scrisoare pierduta, Asteptandu-l pe Godot, Plosnita, Iubirile de-o viata, Ionestii, Cine are nevoie de teatru?, Merlin, Noaptea regilor, Livada de visini, Tehnica raiului, O noapte furtunoasa, Azilul de noapte, Cotletele, Numele trandafirului, Si mai potoliti-l pe Eminescu, Ultima ora, Dansand pentru zeul pagan.

FILM:

Strainul, Comoara din Vadul Vechi, Procesul alb, Golgota, Maiorul si moartea, Columna, Prea mic pentru un razboi atat de mare, Sentinta, Atunci i-am condamnat pe toti la moarte, Felix si Otilia, Cu mainile curate, Explozia, Dincolo de nisipuri, Un comisar acuza, Tatal risipitor, Nu filmam sa ne amuzam, Zidul, Filip cel bun, Stefan cel Mare, Evadarea, Mastodontul, Ilustrate cu flori de camp, Marele singuratic, Cuibul salamandrelor, Osanda, Prin cenusa Imperiului, Doctorul Poenaru, Totul pentru fotbal, Revansa, Drumuri in cumpana, Actiunea „Autobuzul", Bietul Ioanide, Ultima noapte de dragoste, Reteaua „S", Intalnirea, Concurs, De ce trag clopotele, Mitica?, Pe malul stang al Dunarii albastre, Secretul lui Bachus, Acordati circumstante atenuante?, O lumina la etajul zece, Secretul lui Nemesis, Figurantii, Cuibul de viespi, Momentul adevarului, Casa din vis, Cel mai iubit dintre pamanteni, Patul conjugal, Priveste inainte cu manie, Soapte de amor, Oglinda, Balkans, Balkans, Crucea de Piatra, ultimul bordel, Aceasta lehamite, Faimosul Paparazzo, Manipularea, Dupa-amiaza unui tortionar, Patul lui Procust, Filantropica, Razboi in bucatarie, Turnul din Pisa, Examen, Dulcea sauna a mortii, Orient Express, Bani de dus, bani de intors, Magnatul, Omul grabit, Vanatoarea, White Palms, Comisarul Moldovan, Ticaloșii, Inima de tigan, Regina, Aniela.

Am visat ca ne casatorim, dar poate daca am visat, n-o sa se intample

La un moment dat, prin '95, in destinul sau a aparut femeia cu nume sfant, Gabi. Peste timp i-a devenit sotie, spunand „sunt fericita ca fac parte din destinul lui".

„Gheorghe Dinica a fost invitat la o familie de prieteni pe care nu-i vazuse de mult timp. Desi era foarte ocupat, a participat la festivitate. In fata lui la masa, statea o doamna distinsa. Curios, era sigur ca o mai vazuse, nu-si amintea unde si cand, dar ii ramasese intiparita in minte. Prin prestanta ei ii atragea atentia, simtea ca ar dori sa o revada. Conversatia foarte placuta si inteligenta i-au trezit un sentiment pe care nu-l simtise niciodata. Ceva din interiorul fiintei lui ii soptea: ea este femeia ideala. Si-a ascultat imboldul inimii si i-a propus o intalnire. Pentru moment, Gabi a fost nedumerita, apoi, cu surasul ei fermecator a acceptat. Intalnirile lor erau deosebite. De la discutii filozofice la amuzament, de la tandrete si voie buna la excursiile care completau acea stare de spirit. Zi de zi firul nevazut ii lega tot mai mult".

Despre sotia sa, Gheorghe Dinica marturisea: „ Dupa o perioada lunga de celibatar m-am intalnit cu Gabi din intamplare. Aceste situatii nu pot fi calculate, fac parte din sansa vietii. Intr-o ocazie, tocmai atunci a venit momentul ca trebuia sa fac si acest pas. Aveam saizeci de ani, pana la acea varsta am cunoscut tot ce se poate cunoaste. Am avut bucuriile meseriei si ale vietii. Eu eram liber ca pasarea cerului. Din viata mea boema, am simtit nevoia sa ma asez".

Versiunea sotiei nu-i deloc departe de cea a maestrului: „Sotul meu a fost foarte decis de la inceput. Imi aduc aminte ca m-a invitat la Covasna sa petrecem concediul. Abia ajunseseram cand el a intrat intr-o librarie si si-a cumparat o agenda. In anumite perioade ale zilei l-am vazut copiind niste numere de telefon din agenda veche. Nu copia decat anume numere de telefon. Eu am apreciat acest gest, era preludiul unei relatii serioase. Ne-am casatorit dupa vreo cinci luni. Cred ca se putea intampla si mai repede, dar el nu ma cerea de nevasta asa traditional. Mereu spunea - Am visat ca ne casatorim, dar poate daca am visat, n-o sa se intample. Eu nu-i raspundeam nimic pentru ca era decizia lui. A fost foarte zgarcit cu viata privata. Cel mai tare m-a socat cand am fost odata la o premiera de film, imediat dupa ce ne-am cunoscut. Toata lumea era mirata ca Gheorghe vine la premiera propriului sau film, ceea ce nu-i era in obisnuinta si, in plus, ca a venit insotit de o femeie. Si tot iesind impreuna au inceput sa scrie ziarele. Intr-o zi, un ziar scria pe toata pagina un articol ca Dinica s-a casatorit. Chiar era un fenomen in Romania!". S-a intamplat pe 2 februarie 1996.

Despre binecuvantarea casniciei lor, Mia Padurean impartaseste cititorilor: „Imbracata in eleganta rochie ocru, Gabi pasea alaturi de ilustrul Gheorghe Dinica. Se infatisau in fata altarului ca Dumnezeu sa-i binecuvanteze. Gabi tinea in brate un buchet de orhidee albe - flori gingase ca sufletul ei. Parul blond ii incadra fata si ochii caprui care straluceau de fericire."

Sirul amintirilor era continuat de Gheorghe Dinica: „Ma intrebam ce rol joc eu aici. Mi-am dat seama ca era un rol foarte important, eram in rolul principal pe care nu-l jucasem pana atunci. Stiam multe de la altii despre casnicie, la multi nu a reusit, dar in casnicia noastra de oameni maturi, este ceva deosebit. Viata de familie mi-a deschis o partie care venea ca si necesara. N-am avut o viata ca sa stau inchis intr-o biblioteca. Am cunoscut viata din plin, eram destul de imprastiat si la voia intamplarii.... Boemia ma plictisea si am zis gata, trebuie sa ma insor. Gabi mi-a organizat dezordinea din viata mea".

O ordine pe care a vegheat-o cu devotament si dragoste pana in ultima clipa a vietii sotului sau. Intre Gabi si Gheorghe Dinica s-a legat o poveste care va dainui dincolo de intelegerea limitata a noastra, a celor din jur, dincolo de lacrimile si neputintele tuturor. Si cat de frumos ne-a transmis Gabriela Dinica... sa ne rugam pentru maestru si atunci cand se va face bine, ne vor da un interviu impreuna. N-o sa se mai intample.

Am cules declaratii ale colegilor de scena, cuvinte care sunt dublate de disperarea ca scena romaneasca saraceste din ce in ce mai tare. Asa cum Stela Popescu spunea, cu tristete, la moartea lui Nicu Constantin... „S-a adunat o trupa formidabila acolo in Cer!"

Dumnezeu sa-l odihneasca!

„Trebuie sa va marturisesc ca mi-e din ce in ce mai greu sa deschid telefonul. Pentru ca aproape de fiecare data mi-e frica sa nu primesc vreo veste care sa ma doara. In ultimele zile mai ales, am fost tot timpul cu gandul la prietenul, colegul si partenerul meu Gigi Dinica. Tot timpul m-am gandit la el, rugandu-ma la Cel de Sus. Sper, imi doresc ca El sa ne iubeasca si pe noi actorii care jucam inca pe scena si avem o anumita varsta... si care suntem cumva tot timpul speriati de ceea ce va urma... In momentul in care am deschis telefonul o voce mi-a spus «Nu-l mai avem pe Gigi Dinica», am simtit ca sangele din cap mi se duce in picioare. Culmea... eram chiar la intrarea actorilor din Teatrul National din Timisoara. Va dau cuvantul meu de onoare ca am urcat cu foarte mare greutate scarile, am avut un fel de ameteala, de ingrijorare nu numai pentru ce se intampla, ci si pentru mine, pentru ca in ultima vreme vestile astea ma ucid. Nu mai pot sa suport sa ma gandesc ca unii dintre colegii mei pleaca in stele. Pentru mine si pentru dvs. Gigi Dinica nu moare niciodata! Mi-am adus aminte de premiera de la «Straini in noapte», cand el a venit la sfarsit, m-a luat in brate si mi-a spus: «Mai tarane, cum de tii tu minte, intr-o luna de zile cat ati repetat... atata text? Mi-a placut cum ai jucat, imi place cum te comporti. Am avut senzatia ca nu e un rol ci te joci pe tine insuti". Aseara la spectacol m-am gandit la asta si la ce mi-a mai spus, ca «prima data cand o sa am posibilitatea, vin sa va vad din nou». La spectacol m-am gandit ca un loc din sala... sa fie al lui!"

Florin Piersic

„Gigi nu a murit, pentru ca el s-a nascut in nemurire. Gigi traieste! Gigi este cu noi!"

Draga Olteanu Matei

„Rolurile create de Gheorghe Dinica in film ma fascinau in asa masura incat impreuna cu colegele de clasa admiram personajul negativ si nu eroul filmului. Ne-am imbratisat din nou la ziua de nastere a marelui Marin Moraru..."

Margareta Paslaru

„Sunt distrus!"

Nelu Ploiesteanu

„A murit fratele meu de suflet si a luat cu el o parte din mine".

Marin Moraru

„O personalitate fascinanta! Dumnezeu sa il ierte si sa il odihneasca!"

Valentin Uritescu

„De astazi, chipul actorului roman va ramane desfigurat pentru o foarte buna bucata de vreme. De astazi, sufletul spectatorului roman il va cauta mereu si mereu in toate amintirile sale despre Gheorghe Dinica. De astazi, Dumnezeu sa-i harazeasca lui Gheorghe Dinica binemeritata odihna vesnica".

Mircea Albulescu

„A disparut dintre noi un mare artist. Nu pot sa mai vorbesc in momentul acesta".

Tamara Buciuceanu Botez

„Dinica a fost actorul pe care l-am iubit cel mai mult".

Alexandru Arsinel

„Ne cunosteam de 40 de ani. Era un om extraordinar, un actor care era vesnic potrivit pentru orice rol. Am amintiri deosebite de la atatea filme, incat trebuie sa recunosc ca aproape il confund cu mine. Dom‘ Dinica, asteapta-ne, venim si noi!"

Sergiu Nicolaescu

„Sunt fericita ca am facut parte din destinul lui..."

Gabi Dinica