Mihaela Geoană: „Soţul meu a fost atacat energetic"

17 Ianuarie 2010

Când am rugat-o să nominalizeze o greşeală din campanie făcută de soţul ei, aceasta ne-a mărturisit sincer că nu atât vizita la Sorin Ovidiu Vîntu a fost fatală, ci paralizia pe care a suferit-o soţul ei la confruntarea cu Traian Băsescu, fiind pur şi simplu incapabil să articuleze vreun răspuns. „Eu cred că soţul meu chiar a fost atacat energetic. Chiar şi eu m-am simţit fără energie. De fapt, au şi fost în sală oameni care se ocupă cu aşa ceva. I-am văzut!", ne-a spus Mihaela Geoană.

„În noaptea alegerilor am stat la partid, după anunţarea exitpolurilor am plecat la un restaurant să mâncăm ceva, eram vreo 14 persoane, apoi eu m-am dus acasă cu copiii şi ne-am culcat. Mie mi-a fost frică şi ştiam că se poate frauda. Mircea a venit acasă pe la 4 şi mi-a spus că lucrurile nu arată prea bine! Ceea ce mă-ngrijorează pe mine este faptul că ne-am obişnuit cu ideea acestei fraude şi trăim cu ea!", a declarat Mihaela Geoană.

Ea a mărturisit că nu şi-a început cariera în domeniul carităţii acum, pentru a se folosi de acest fapt în campania electorală pentru soţul ei, ci cu 9 ani în urmă şi că dintre proiectele pe care le-a demarat îi sunt dragi cel privind Banca pentru alimente, în cadrul căruia s-au strâns peste 50 de tone de alimente, unităţile prin care mii de femei s-au controlat împotriva cancerului de sân.

Doamna Geoană are venituri din acţiunile pe care le deţine la o firmă de arhitectură (în care se implică puţin, dar care merge foarte bine) şi din salariul de la Fundaţia „Renaşterea", adică circa 4000 de euro pe lună. „Mie-mi ajung, că nu sunt o mare consumatoare!", a precizat invitata.

Am întrebat-o dacă are prietenii cu soţiile altor politicieni din România şi mi-a răspuns că nu, că societatea noastră nu este încă destul de matură pentru o asemenea deschidere socială. Tot în acest registru am fost curioasă să aflu şi de câte ori a invitat-o pe soţia preşedintelui Băsescu, Maria, la vreuna din acţiunile Fundaţiei „Renaşterea" sau a „Crucii Roşii" pe care le conduce? „Niciodată", mi-a răspuns doamna Geoană, adăugând că ştia că doamna Băsescu nu participă la evenimente publice. Aceasta este o prejudecată, în opinia mea, şi i-am spus doamnei Geoană.

În rest, am vorbit despre copiii familiei, atacaţi în campanie, despre salariul de 20.000 de euro al fratelui său, Ionuţ Costea, şi despre „diabolizata" sa mamă, celebra soacră a lui Mircea Geoană.

P.S. La închiderea ediției, doamna Geoană era prezentă pe toate posturile tv în dreptul știrii: „Cercetată de ANI".

De ce am provocat-o pe dna Geoană să spună ce-a spus?!

19 Ianuarie 2010

Nu ştiam nici eu, dar am aflat astă seară de la iniţiatul Oreste, care a „dezvăluit" la „Sinteza zilei" că „Floriana Jucan a provocat-o pe Mihaela Geoană să spună despre atacul energetic pe care l-a suferit soţul ei, pentru că este prietenă cu Adrian Năstase şi conduce revista Q Magazine în care scrie dl Năstase!". Gluma l-a penibilizat pe Oreste mai mult decât a făcut-o sinceritatea dnei Geoană pe ea însăşi! Mugur Ciuvică, prezent în studio, a replicat imediat cu o inteligenţă lucidă: „Poate că Floriana Jucan a întrebat-o, dar nu a şi răspuns în locul ei!". În sfârşit... subiectul merită a fi ignorat.

Este de-a dreptul uluitor ce „isterie" naţională s-a putut naşte după emisiunea Q&A de sâmbătă, când Mihaela Geoană a făcut declaraţia mult preluată şi discutată.

Apreciez profesionalismul colegilor de la Realitatea TV care au vorbit trei zile-n şir despre această declaraţie, indiferent de emisiune, şi care dublau vocea doamnei Geoană cu imagini în care apărea soţul acesteia, pe holurile Senatului, doar pentru a nu fi citată sursa Antena 3 şi emisiunea Q&A. Mi s-a părut la fel de penibil şi ridicol precum cel pe care îl clamau colegii mei, în dreptul dnei Geoană.

„Atacul energetic" povestit de doamna Geoană a fost preluat în mai mult de 147 de publicaţii şi site-uri internaţionale, fiind, până acum, ştirea anului în România.

Mulţumim parapsihologiei! 

Între...

21 Ianuarie 2010

Între un contract de publicitate negociat dimineaţă şi o cafea „profesională" cu o prietenă la „Eatery" în Dorobanţi, între documentarea despre taxa pe fast food pentru emisiunea de sâmbătă şi verificarea zvonului potrivit căruia Bogdan Buzăianu cumpără B1TV, între emisiunea Gabrielei Firea în care l-am ascultat pe Adrian Năstase recitând catrene din Omar Khayyam şi lecturarea Istoriei Franţei (episodul în care Ludovic al XV-lea conduce cu privirea, de la balcon, cortegiul funerar al madamei de Pompadour), între o discuţie cu un iluminat din PSD despre „în căutarea liderului pierdut" al partidului şi privirea pe care mi-o arunc la trandafirii roz-mov pe care i-am primit aseară (oare culoarea le vine de la vreo flacără?), între aşteptarea unui avion care te aduce înapoi şi a unui timp care te readuce la mine... am ascultat-o pe Mina... 

P.S. Impresionant Evgheni Plushenko pe gheaţa de la Tallin, Estonia! Absolut ameţitor, uluitor... mai ales că revine după o absenţă de câţiva ani. Mi-l amintesc împreună cu muzica lui Edvin Marton... Doi campioni.

http://www.youtube.com/watch?v=Gd_ smi5FkM&feature=related

Un film de văzut!

24 Ianuarie 2010

Am văzut astăzi filmul „Agora" cu Rachel Weisz şi-am plecat din sală întrebându-mă cine câştigă lupta între omul de ştiinţă şi omul credincios? N-am aflat răspunsul pentru că sunt dilematică în privinţa credinţei al cărei principiu guvernant este „crede şi nu cerceta!", în timp ce ştiinţa se întemeiază tocmai pe cercetări şi dovezi palpabile, care au făcut ca omenirea să progreseze.

Acţiunea se petrece în celebrul oraş Alexandria, din Egipt, la câteva secole după Iisus Hristos. În cele două planuri paralele sunt creştinii şi egiptenii, ultimii crezând în diferiţi zei consideraţi de primii păgâni. Oraşul intră sub dominaţia Imperiului Roman care neagă egiptenilor dreptul la propria lor credinţă cu  idoli. Însă ceea ce m-a impresionat cel mai mult a fost nebunia, agresivitatea, teroarea, barbaria cu care creştinii (care ar trebui să fie buni, milostivi, blânzi, nu?) pătrund în ceea ce avea să rămână în istorie drept cea mai mare bibliotecă din lume, pentru a devasta totul şi a arde o parte din cele peste 700.000 de papirusuri pe care aceasta le adăpostea din timpul culturii egiptene. Putem astfel atribui creştinilor, care-L aveau în suflet şi-L predicau pe Iisus Hristos, unul dintre cele mai mari „masacre" împotriva culturii universale? Pentru că despre sfârşitul acestei Biblioteci sunt mai multe variante, îi putem exonera. Desigur, doar dacă vrem să fim indulgenţi.

Filmul are ca personaj principal pe faimoasa astrologă Hypatia, interpretată magistral, cu multă naturaleţe şi o senzualitate rece, de Rachel Weisz, al cărei singur scop în viaţă era acela de-a studia stelele, mişcarea Pământului în jurul Soarelui şi respingea, fără urmă de interes sau remuşcare, orice formă de dragoste masculină. Cheia filmului este un dialog în care Hypatia, vorbind cu bărbatul care trecuse la creştinism pentru a accede în ierarhia guvernamentală romană (unul din cei doi care o vor iubi toată viaţa), îi spune acestuia „Credinţa ta nu se îndoieşte. Eu, ca om de ştiinţă, trebuie să mă îndoiesc!".

Îndoiala este, de fapt, mai mult apanajul omului inteligent, instruit, cult, decât al celui credincios, religios, care crede în ciuda faptului că nu poate vedea, nu poate auzi, nu poate atinge (şi nimeni din cei asemeni lui) fiinţa, forţa, forma supremă în care crede. Desigur, conflictul subzistă nu numai între păgâni şi creştini, ci mai ales între creştini şi iudei, ultimii fiind făcuţi răspunzători pentru răstignirea lui Hristos pe cruce. Cu toate acestea, creştinii nu ezită să comită crime în numele Domnului, pansându-şi cinic conştiinţa că iertarea este doar forţa Lui, nu şi a muritorilor. Când un sclav eliberat, creştinat, are curajul de-a se opri preţ de o îndoială: „Nu cumva greşim?", ceilalţi încearcă să-şi justifice genocidul prin voinţa Domnului. 1200 de ani mai târziu, descoperirile astronomice ale Hypatiei sunt confirmate de Kepler, ceea ce demonstrează că o femeie poate fi cu cel puţin un mileniu înaintea unui bărbat, fie el chiar şi savant.

Un film care mi-a plăcut mult, prin subtilitatea mesajului religios, pentru o epocă în care femeile erau „condamnate" de Scriptură să rămână „tăcute" şi pentru faptul că sentimentul dragostei există de la-nceput până la sfârşit, fără să capete forma primitivă a împreunării fizice!

Un motiv de mândrie pentru români

25 Ianuarie 2010

Puţini sunt cei care ştiu că simbolul Parisului, celebrul Turn Eiffel, a fost realizat după o tehnologie inventată în România de inginerul Gheorghe Pănculescu. După ce a absolvit cursurile Politehnicii din Zürich, inginerul Gheorghe Pănculescu ajunge să lucreze în cadrul companiei Eiffel, la recomandarea marelui scriitor Vasile Alecsandri. (...)

În 1878, Pănculescu revine în ţară pentru a construi calea ferată Bucureşti-Predeal. În acea perioadă, inginerul inventează un sistem de îmbinare a traverselor de cale ferată, care avea să revoluţioneze construcţiile metalice. Astfel, datorită metodei de montare a şinei pe traverse în afara spaţiului căii ferate, Pănculescu a reuşit să termine lucrarea concesionată în mai puţin de un an, deşi termenul de livrare era de aproape cinci ani.

Pănculescu l-a găzduit pe Gustave Eiffel
Impresionat de proiectul inginerului român, Gustave Eiffel se deplasează special la Vălenii de Munte pentru a-l întâlni pe Pănculescu, cel care avea să devină inspector general al Căilor Ferate Române. Eiffel a vrut să vadă tehnologia folosită de acesta la montarea căii ferate. În 1879, în casa unde se află acum Muzeul Nicolae Iorga, francezul a fost găzduit de Pănculescu şi a fost impresionat de genialitatea invenţiei româneşti. Aici, Gustave Eiffel, care avea să devină celebru, i-a vorbit gazdei despre proiectul său, înălţarea unui turn ieşit din comun, la Paris, pentru Expoziţia universală din 1889. Împreună au discutat despre adaptarea tehnicii inventate de Pănculescu la construcţia turnului, folosind subansamble metalice confecţionate la sol şi asamblate după aceea, pe măsură ce se înalţă lucrarea. Interesant este şi faptul că destinul celor doi ingineri avea să se încheie, în acelaşi an, 1922.

Cunoscut în Franţa, anonim în România
Profesorul Eugen Stănescu de la Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie s-a numărat printre puţinii cercetători ai acestui inedit episod. A fost special în Franţa pentru a studia cât de cunoscut este aportul inginerului român la ridicarea simbolului oraşului luminii. Studiind documentele acelor vremuri, profesorul a găsit un studiu intitulat „Communication sur les travaux de la tour de 300 m",
datat 1887, în care celebrul inginer Alexandre Gustave Eiffel precizează că turnul care îi poartă numele nu s-ar fi putut construi dacă nu ar fi aflat de tehnica inovatoare folosită de inginerul român Gheorghe Pănculescu la construcţia tronsonului de cale ferată Bucureşti-Predeal. Din păcate, numele românului este mult mai cunoscut în Franţa decât în ţara unde s-a născut. Doar la insistenţele profesorului Stănescu, o şcoală generală din Vălenii de Munte poartă de la începutul acestui an numele inginerului Pănculescu.

Turnul Eiffel din Paris este construit cu oţel fabricat la Reşiţa. Pe fiecare piesă de metal ce compune turnul Eiffel scrie: „Made in Resita - Romania".

Doctor - Alina Bica

28 Ianuarie 2010

Am participat astăzi, în Sala Senatului de la Academia de Poliţie „A. I. Cuza", la susţinerea tezei de doctorat a Alinei Bica, secretar de stat în Ministerul Justiţiei.

A fost multă lume, mai ales magistraţi sau oameni importanţi din Poliţie şi structuri adiacente, oameni din instituţiile financiar-bancare ale statului, pentru că tema „Spălarea banilor" are o arie largă de interes şi poate fi sursă de inspiraţie şi îndrumar, nu doar pentru mediul de învăţământ, cât mai ales pentru cei chemaţi să preîntâmpine această infracţiune şi cele conexe.

Sincer şi asumat, aşa cum îl ştiu de ani de zile, generalul Costică Voicu ne-a amintit că societatea, în globalizarea ei, se metamorfozează, atingând astăzi paradoxuri precum „socialismul lui Obama" sau „capitalismul chinez", că anul trecut cea mai vândută carte a fost „Capitalul" lui Marx şi că în actuala dinamică a economiei, spălarea banilor este o realitate care ar trebui să concentreze mai multe structuri, fonduri şi atenţie. „Ştiţi care este cea mai mare sursă de finanţare a spălării banilor? Tocmai bugetul de stat! Adică banii curaţi nasc bani murdari!", a adăugat Voicu, felicitând-o pe Alina Bica pentru  rigoarea cu care a întocmit o teză de doctorat, care a primit complimentul de-a deveni manual pentru studenţii şi masteranzii din domeniu, dar şi pentru activitatea ei de anchetator în cadrul mai multor structuri ale statului, însărcinate cu prevenirea şi investigarea spălării banilor.

Cu toate acestea, generalul Voicu a remarcat că, deşi fenomenul este incontestabil, nici măcar un singur infractor nu a fost deocamdată condamnat în România pentru această infracţiune. Statistica lucrării pe care am parcurs-o pe repede înainte îl contrazice, opunându-i, ce-i drept, sub o sută de cazuri de condamnări de-a lungul ultimilor circa zece ani.

Alina Bica, devenită cunoscută pentru că la 32 de ani a fost unul dintre procurorii care au întocmit rechizitoriul în dosarul Petromidia împotriva omului de afaceri Dinu Patriciu, este specializată în macrocriminalitate financiară.

Mai toţi vorbitorii din Sala Senatului, după audierea Tezei de doctorat, au remarcat faptul că o femeie deşteaptă, iată, poate fi şi frumoasă.

Bica a rezumat în lucrarea sa că după o lungă tranziţie de la economia socialistă la cea de piaţă, şi în România, simbioza mediului economic cu cel politic generează condiţiile favorabile manifestării fenomenului de spălare a banilor.

Făcând un portret al infractorului
specializat în operaţiuni de spălare a banilor, Bica spune că el provine mai ales din comunitatea oamenilor de afaceri sau administraţie.

„Relevant este faptul că unii dintre aceştia au legături directe sau sunt interpuşi ai persoanelor cu funcţii decizionale sau executive din spectrul politic.

...Lumea de azi este confruntată cu un inamic nou - crima strategică -, care este o combinaţie de crimă organizată, trafic de droguri şi acte de terorism, cu o întindere şi conţinut larg ce ameninţă grav puterea legitimă a statelor. La nivel planetar se apreciază că se realizează, anual, afaceri ilicite al căror produs financiar depăşeşte 1.200 miliarde de dolari", se arată în teză.

Dincolo de cariera ei în cadrul Ministerului Justiţiei, care adesea este temporară şi condiţionată de apartenenţa la o echipă coagulată în jurul unui ministru, Alina Bica vrea să-şi continue activitatea în mediul ştiinţific universitar, mai ales că, dacă astăzi a devenit, prin unanimitatea votului dat de membrii comisiei de evaluare, doctor în siguranţă şi ordine publică, săptămâna trecută a primit şi titlul de lector. Şi are numai 35 de ani...

„Oraşul" meu preferat... cel „Interzis"

28 Ianuarie 2010

Am acordat, zilele trecute, un interviu lui Eugen Istodor, pentru site-ul lui de călător uichendist şi rugându-mă să fac un traseu al ţărilor vizitate prin mâncăruri tradiţionale, i-am spus că oriunde aş fi, aleg mâncarea chinezească. 

Am suferit mereu că în Bucureşti nu era un restaurant, înainte de toate, CURAT, şi în care să se şi gătească autentic chinezeşte şi nu europenizat inutil.

În plus, fiind prietenă cu Narcisa Georgescu, cea care ani de zile a condus Direcţia Sanitar-Veterinară, după ce mi-a povestit câte ceva despre condiţiile de igienă ale unor restaurante cu specific, n-am mai mâncat în viaţa mea chinezeşte în Bucureşti.

Menţionez aici excepţia Wu Xing-ului, care livrează la domiciliu.

Ei bine, cu vreo câteva luni în urmă, am descoperit, finalmente, un restaurant chinezesc al cărui inconvenient îl găsesc doar în adresă (Strada  Silvestru nr. 3), pentru că e un pic prea departe de rutina topografică pe care am căpătat-o între domiciliul din Nordului şi biroul din Dorobanţi şi pe care rareori o rup.

Prima dată am mâncat în „Oraşul Interzis" cu nişte prieteni şi cu un domn care mă însoţea şi care a debutat prin a se certa cu şefa de sală (Adriana Stroe) pentru faptul c-a întrebat de două ori dacă chiar vrea o sticlă de Chivas întreagă sau doar un pahar?

Bine, certat e mult spus, pentru că doamna a avut atâta delicateţe încât şi-a păstrat acelaşi ton, de la început şi până la sfârşitul cinei, care a durat vreo câteva ore, făcând slalom printre gusturile celor 8 persoane, câte eram la masă, zâmbetul pe buze şi amabilitatea fiind cele care au guvernat servirea toată seara.

Mi-a plăcut tare mult.

Am mâncat un pui caramelizat excepţional, peşte cu numele casei, creveţi picanţi şi multe altele. Inutil să vi le enumăr pentru că-ntre timp am devenit clientul casei şi ar însemna să vă-nşir aici un meniu întreg.

N-am vizitat bucătăria, tocmai pentru c-am fost invitată s-o fac. Asta spune totul.

În rest, aştept să vină vara pentru că terasa este mult mai frumoasă decât restaurantul din interior, dar pentru cei care sunt chinese food addicted, aproape că nu contează locaţia, ci satisfacţia papilelor gustative.

Nu mă puneţi să descriu gusturi pentru că totul este o chestiune de personalitate şi dacă pentru bărbatul meu afrodiziac era un pahar de whisky, eu aş fi optat pentru nişte ardei verde iute călit. Vedeţi? De gustibus. Îmmm, ce poftă mi s-a făcut, scriind! Mă-ndrept spre locul cu pricina. Dacă mai asociez bucătăria şi cu imaginea unui actor de care sunt îndrăgostită (japonez, ce-i drept, nu chinez, dar tot asiatic, nu?), Ken Watanabe, nu-mi mai trebuie nimic. Vedeţi cât de puţin îi trebuie unui om în realitate, dacă are o imaginaţie bogată şi creativă?

http://www.orasul-interzis.ro/