Am fost neplăcut surprins de atitudinea lui Bogdan Olteanu de a arunca la gunoi încrederea pe care electoratul i-a dat-o. Este greu de înţeles şi de acceptat ca un politician tânăr să cadă în acelaşi păcat în care au căzut cei pe care îi vedem azi că ne conduc şi pe care îi criticăm cu atâta vehemenţă. Când alegătorii i-au acordat votul, au făcut-o cu speranţa că cei din noul val, indiferent de culoarea politică, vor aduce un nou înţeles noţiunii de politician. Bogdan Olteanu trebuia să conştientizeze că avea o datorie nu numai faţă de alegători dar şi faţă de colegii săi de generaţie. Din nefericire, măruntele interese personale ale tânărului deputat au primat în faţa intereselor comunităţii care l-a ales şi, odată cu asta, cauza unei întregi generaţii a fost pusă la îndoială.

Pentru că noţiunea de nou politician tocmai fusese compromisă, PNL-ul a venit cu o figură veche, Radu Stroe, un personaj uitat de vreme pe culoarele politicii. Pentru ei ar fi fost dezastruos să aibă un candidat proaspăt, deoarece ar fi plecat cu un handicap enorm lăsat de predecesorul său. De partea cealaltă, PD-L-ul a mers pe cartea foarte tânără şi l-a aruncat în luptă pe Honorius Prigoană. PSD-ul a stat. După 20 de ani, a fost pentru prima dată când cei trei trandafiri nu au apărut pe buletinul de vot. Am fost şocat de-a dreptul când am aflat decizia partidului de a nu participa la aceste alegeri cu un candidat propriu şi de a-l susţine pe cel liberal.

Ca un cetăţean responsabil, m-am dus şi eu la vot. Pe drumul spre secţie m-am întâlnit cu o mulţime de cunoscuţi, prieteni şi vecini, care mi-au cerut sfatul, întrebându-mă cu cine să voteze. Nu am ştiut ce răspuns să le dau pentru că habar nu aveam cu cine voi vota eu. Am plecat de acasă cu gândul de a face cu pixul o căsuţă pe buletinul de vot cu sigla PSD-ului şi de a aplica ştampila acolo. Eram extrem de revoltat. Cu toate astea, gestul mi s-a părut a fi copilăresc, aşa că m-am desistat.

În mintea mea se dădea o luptă de idei. Nu exista un candidat al partidului din care făceam parte şi nici măcar un candidat de stânga. Totuşi, trebuia să iau o decizie. Argumentele pentru care vroiam să îl votez pe Honorius Prigoană erau acelea că îi cunoşteam proiectele pentru colegiu, proiecte care mi se păreau bune şi realizabile. Participasem împreună cu el la câteva emisiuni şi văzusem că este un om capabil. Nu l-aş fi votat, în schimb, pentru că avea marele defect de a-l idolatriza pe Traian Băsescu, ceea ce contravenea total cu viziunea mea despre România. Pe poziţia a doua a buletinului de vot era Radu Stroe, un candidat fără platformă, care spunea că este un om cu foarte mult bun-simţ. Singurul motiv care mă determina să-l votez era dorinţa de a nu creşte numărul de parlamentari portocalii. Totuşi, alegerea era una nominală, în care partidul conta mai puţin. În cabină, am ales tânărul...

Ajuns acasă, am urmărit de la televizor procesul electoral unde era arătată, din oră în oră, prezenţa la urne. Numărul mic de alegători demonstra, dacă mai era nevoie, că românii s-au săturat de politică şi de promisiuni deşarte. De aceea am ales Honorius Prigoană şi cauza tinerei generaţii. Seara a venit şi anunţul: Radu Stroe a câştigat alegerile cu aproape 70%. Calculul matematic rece, făcut de strategii social democraţi, a fost corect. Dovadă fiind scorul foarte mare înregistrat de liberali, care nu putea fi atins decât prin aportul votanţilor PSD.

Pentru Honorius a fost o experienţă de viaţă, un prim pas făcut pe drumul său iniţiatic în politica mare. Aş fi vrut să câştige. Nu cred că mi-am irosit votul. La vârsta pe care o avem, nu putem spune că înregistrăm eşecuri, ci doar experienţe. Și eu am învăţat multe după ce am trecut prin două campanii electorale în calitate de candidat. Am învăţat ce înseamnă să te zbaţi ca Iona în burta balenei, am înţeles ce înseamnă trădarea şi prietenia adevărată. Honorius sper că a învăţat că politica e diferită de aritmetica seacă a afacerilor, iar PD-L-ul că nu totul i se cuvine.