„A fost cel mai greu moment al vieţii mele"

În noiembrie 2009 i s-a propus portofoliul de ministru al Agriculturii. N-a fost să fie! Liviu Negoiţă n-a ajuns premier vreodată. Ca atare, nici lista lui de miniştri nu a fost validată. E drept că nici pe Tabără nu-l prea trăgea inima pentru o astfel de funcţie, în condiţiile în care agricultura românească părea aş trage suflarea cea de pe urmă. Mai apoi, ştie ce înseamnă a fi ministru într-o ţară ce s-a aruncat brusc din ciomegele comunismului în farmacia capitalismului exaltat. Valeriu Tabără a fost ministru al Agriculturii în perioada 1994-1996. „A fost cel mai greu moment al vieţii mele, deşi eu am lucrat şi în mină. În perioada studenţiei, pe lângă lucrul câmpului, eram angajat tot timpul. Am lucrat în prospecţiuni geologice. Intram la 100 de metri în pământ, împuşcam cu dinamită, scoteam ce era acolo, dar niciodată responsabilitatea şi mai ales greutatea nu au fost atât de teribile precum cele de la minister. Ca urmare, la un an şi jumătate am făcut un diabet mecanic. Am avut şi un infarct în 1998. Totul a fost făcut din cauza stresului că nu îi poţi ajuta pe oameni să ajungă la pâine. Lupta a fost teribil de grea! Eu nu invidiez deloc miniştrii. Uneori rămân surprins cât luptă pentru a ocupa această funcţie. E o responsabilitate. Dacă treci dincolo de ea, înseamnă că nu eşti potrivit pentru acest lucru."

„Ştiu ce înseamnă rosătura călcâielor de opinca din cauciuc"

Pentru Valeriu Tabără, responsabilitatea acestei funcţii era cu atât mai mare cu cât, la vremea aceea, avea peste 15 ani de muncă în cercetarea agricolă şi în învăţământul de specialitate. În 1973 a început cercetarea în laboratorul de genetică şi ameliorarea cânepei dioice la SCA Lovrin, în Timiş. În 1984 devenea doctor în agronomie. A fost unul dintre primii specialişti români care a lucrat cu firma Pioneer din S.U.A. Marea mândrie a lui Valeriu Tabără este însă faptul că, la vremea aceea, a reuşit să creeze două soiuri care se află acum în lista europeană. Astăzi pare aproape de neînchipuit o asemenea pasiune nebună pentru cercetare şi mai ales pentru cea din domeniul agrar. Tabără spune că nici la el nu a existat iniţial înclinaţia spre agronomie. Ba mai mult, şi-ar fi dorit ca specializarea dobândită în facultate să-l despartă definitiv de experienţele copilăriei, în care sapa şi coasa au înlocuit în mare parte jocurile vârstei. „Istoria a fost întotdeauna o pasiune a vieţii mele, am şi o bibliotecă imensă în acest domeniu. Mi-am dorit să urmez istoria şi arheologia şi am dat admiterea la Cluj, în 1977. Din păcate, câteva sutimi m-au despărţit de locul dorit la facultate. Am fost 8 concurenţi pe un loc. De altfel, profesorul de biologie din liceu, căruia îi port şi astăzi o recunoştinţă deosebită, după clasa a noua mi-a spus: „Tu vrei Istoria, dar să ştii că tu eşti pentru ştiinţele biologice şi eventual ai putea fi un foarte bun agronom". Eu... ştiţi, în munţi acolo, agricultura este atât de grea... Am cosit de la şapte ani. La şase ani eram trimis să păzesc vaca. Ştiu ce înseamnă rosătura călcâielor de opinca din cauciuc. Închipuiţi-vă o roată de Dacia că o tai  şi faci opinci. Eu am purtat aşa ceva. Nu mi-e jenă, nu mi-e ruşine deloc de ele. Deasupra călcâielor am cicatrice nu de pantofi, ci de la opincile de atunci. Şi mă gândeam cu groază pe vremea aceea: să mă întorc înapoi? În liceu, cel puţin, vara era muncă pe dealuri până îţi venea rău. Dar dacă am picat la Arheologie...N-am avut timp să repet un eşec. Unii dădeau la Medicină de zece ori până intrau. Eu n-am avut timp de aşa ceva."

„După 1990, în România s-au importat toate gunoaiele lumii"

După 1990 a intrat în politică. Spune că nu din dorinţa de a face performanţă, ci mai degrabă din aceea de aş spune punctul de vedere. A fost unul dintre cei care au pus bazele P.U.N.R. în Transilvania, partid al cărui preşedinte a devenit în 1997, la şapte ani diferenţă de la înfiinţare. În '94, când P.U.N.R. a intrat în coaliţia de guvernare alături de PDSR, Valeriu Tabără a fost numit în fruntea Ministerului Agriculturii. Acolo lucrurile nu stăteau deloc pe roze. „După 1990, în România s-a dat drumul să se importe cu rost şi fără rost toate gunoaiele lumii, în principal ale Uniunii Europene. Foarte greu am reuşit să coordonez pe vremea când eram ministru acest sistem de importuri-exporturi. Am avut o dispută cu ambasadorul Statelor Unite pe vremea când se importau acele sute de mii de kilograme de pulpe zbârcite. Se dezafectaseră depozite întregi ale armatei americane. Era o carne care fusese congelată la -34 de grade. În România nu exista nicio instalaţie care să îngheţe la o temperatură mai mare de -18 grade. Se aduceau acele zbârcituri aicea care erau aproape în putrefacţie. Primul ordin pe care l-am dat ca ministru a fost interzicerea importului de astfel de carne."

„În zona agro-alimentară există o evaziune fiscală de 70%"

La Ministerul Agriculturii a avut câteva lupte câştigate, dar recunoaşte că era al naibii de greu să ţii piept acelei ciume parşive care atacase iremediabil agricultura din România. Astăzi situaţia pare a fi fără ieşire. „Problema a fost trecerea noastră în 1997 pe sistemul acesta de speculaţii de import. S-a importat nejustificat: grâu, carne, lapte şi s-a distrus tot ce însemna competiţie internă. Gândiţi-va cine gestionează producţia de lapte în România? Sunt cinci firme la nivel european care au monopol. S-a acceptat acest mod de colaborare între zona politică şi cea speculativă, a importatorilor. Există întrebări pe care inclusiv instituţii internaţionale şi le pun: de ce în România nu reuşeşte niciun proiect major? Păi, când te duci să-ţi promovezi în piaţă produsul, ajungi să te loveşti de acel tip de concurenţă neloială, adică importul din ţări cu subvenţii puternice. Se aduce din terţe ţări, unele chiar dincolo de Uniunea Europeană, cum este cazul zahărului din Brazilia. Când eram ministru nu mi se permitea să import din Liban, de exemplu, sau din alte ţări care nu erau membre U.E. Dacă nu erau ţări membre ale O.M.C.-ului, nici atât! Astăzi, aceste chestiuni se întâmplă cu ştirea Uniunii Europene, fără ştirea UE, e greu de precizat! Apoi, în zona agro-alimentară există o evaziune fiscală care se duce undeva la 70%! Trebuie reglementată relaţia producător-comerciant. Între producător şi consumator, amândoi perdanţi, se situează cei care de fapt extrag profitul şi care n-au nicio contribuţie, care nici n-au văzut morcovul în câmp, în pământ."

Într-o Românie care şi-a redus suprafaţa arabilă cu circa 1,4 hectare, iar din cele rămase se obţine doar 35% randament, Valeriu Tabără spune că agricultura ar avea totuşi câteva şanse de supravieţuire. „Aici există produse de nişă cu care România poate ieşi pe piaţă şi care au o valoare nu neapărat comercială, dar au o valoare extraordinară a calităţii. Problema este să îi poţi organiza pe fermieri, ca să poată veni cu loturi mari. În acelaşi timp, să-i faci să înţeleagă că asocierea lor este absolut necesară pentru a putea să fie funcţionali în piaţă şi în al treilea rând, statul este obligat nu să-i ajute  prin subvenţii, ci să le construiască facilităţile existenţei lor acolo unde trăiesc, în zona Bran, Rucăr, etc. Ei acolo trebuie să producă, pentru că acolo se face produsul de calitate pe care eu trebuie să îi ajut să-l valorifice."

„Poţi să mănânci şi o cobră regală. Se elimină din organism!"

De o bună bucată de vreme, în România se discută tot mai des pe marginea cultivării de cereale modificate genetic. Dezbaterile publice sunt înecate într-o furie apologetică de opinii pro/contra şi niciodată de concluzii. „Este o campanie dirijată. Eu am lucrat şi lucrez în domeniul geneticii ameliorării, nu cea teoretică, ci cea practică, aplicată. Lucrez de aproape 40 de ani în domeniul acesta şi eu ştiu ce înseamnă. Schimbarea genetică nu este o modificare genetică, ci este vorba despre o secvenţă, se schimbă o anumită cale de formare a unui sistem de proteine care dau selectivitate sau dau valoare. Se poate mări cantitatea de proteină în bobul de grâu, de exemplu. De când e omul? De 40 de milioane de ani, parcă aşa. Şi mănâncă salată, nu? Cum de nu i s-a făcut o pată verde în vârful capului? Să ne hrănim de la soare, nu? Nu s-a întâmplat, pentru că genetica nu se duce prin stomac. Poţi să mănânci şi o cobră regală. Se elimină din organism!"

Socrul Simonei Amânar

Fără îndoială că situaţia dezastruoasă a agriculturii din România are şi vinovaţi. Cel mai slab ministru al agriculturii în România de după '90? „Nu îmi permit să dau nume, dar au fost mai mulţi. Cea mai mare greşeală este atunci când crezi că politica agricolă poate fi realizată de neprofesionişti. Noi nu suntem în faza în care politicul să accepte mot à mot aplicarea programelor de guvernare ale partidelor. Am văzut, de exemplu, o stenogramă, în care un ministru specialist în economie nu făcea deosebirea între riscul de creditare şi riscul de ţară. Nu se poate într-o astfel de situaţie să conduci ministere. Nu se poate să treci agricultura pe buget şi să întrerupi orice colaborare cu băncile."

Valeriu Tabără nu prea are a-şi face reproşuri de pe vremea când ocupa funcţia de ministru al agriculturii, dar spune că ar fi loc de câteva regrete. Pe plan personal, „am avut o şansă extraordinară. Soţia mea gestionează de 20 de ani aproape singură treburile casei. Ea a fost funcţionar. Am lucrat împreună la universitate, după care a lucrat la o bancă, apoi s-a pensionat." Au trei nepoţi, doi de la fiică, unul de la băiat. Valeriu Tabără se laudă şi cu o noră excepţională: fosta gimnastă Simona Amânar.

„Material n-aş putea spune..., nu sunt om de afaceri. Toată viaţa mea am trăit din salariu, nu am făcut niciun fel de trafic în favoarea cuiva, niciodată. Am ajutat să fie oameni bogaţi sau să se intre în legalitate, dar am făcut-o absolut necreând obligaţii şi nu regret niciodată acest lucru."