Ei intră în politică din două  motive: protejarea sau promovarea propriilor afaceri. Conştienţi că pârghiile instituţionale şi economice sunt în mâna clasei politice, aceştia aleg un partid politic în speranţa că afacerile le vor fi protejate de imixtiuni nedorite din partea organelor de control împotriva atacurilor altor competitori, dar şi că vor avea, la rândul lor, posibilitatea să atace pe alţi competitori. Garda Financiară, D.N.A., corpuri de control, poliţii de toate felurile, toate astea sunt doar mici buzunăraşe la portofelul lor veşnic plin cu sute de mii de euro.

Legitimaţi de vreun proces electoral obscur, uninominal sau pe listă, în care au mobilizat camioane întregi de pachete pentru magraonii de la periferie, politicienii penali se privesc, întotdeauna, pe ei înşişi, ca pe nişte lideri providenţiali. Ei sunt cei care vor veni să ne rezolve problemele, ei sunt nişte veritabili Mesia politici şi administrativi. Ei se consideră frate cu Hercule. Nişte semizei.

Din nefericire, aceşti Hercule puşcăriabili îşi arogă însuşiri supraomeneşti. Şi, chiar dacă nu ar fi ele supraomeneşti, sunt dincolo de posibilităţile omului de rând. Dincolo de orice suspiciune sau atingere a legii. Pe ei Fiscul nu-i atinge, Poliţia se ruşinează în prezenţa lor, Justiţia e un obiect de sex televizat, iar opinia publică e doar un prilej de veşnică miştocăreală.  În schimb, fără ei, primăria nu va mai funcţiona, consiliul local (sau judeţean) nu va mai avea buget, fără ei partidul va pierde alegerile. Ei sunt obiectul de adulaţie al babelor din cartier cărora le trimit lunar pachete alimentar-electorale şi al suburbiei noroioase pe care-o încântă de două ori pe an cu vreun concert de manele cu sâni dezgoliţi, bere şi mici. Din fonduri publice, evident.

Fără scrupule

Fără niciun scrupul în protejarea propriilor interese, politicienii penali învaţă încă de la început cum să zâmbească în timp ce se înjunghie unul pe altul într-o veselie.

Proveniţi din mediul talciocurilor şi al bişniţarilor de blugi arăbeşti, politicienii penali ar fi rămas pe veci nişte „valutişti" de cartier sau nişte fufe uscate înainte de vreme, pe la vreun coafor de duzină, dacă n-ar fi mirosit, magistral, direcţia politicii post-decembriste.

Spirit gregar şi, adeseori, aventurier, ei caută în mod frecvent o recunoaştere publică pe care altfel nu ar putea-o obţine. Sunt, în acelaşi timp, şi detestaţi şi simpatizaţi. Ei nu sunt oile negre ale politicii, ei sunt însăşi chintesenţa politicii dâmboviţene.

De obicei, parveniţi puri ai economiei de piaţă, politicienii penali îşi fac loc cu coatele la toate manifestările publice, etalând prostul-gust alături de bogăţie şi zgomotul alături de inepţie. Au micile lor trupe de susţinători plătiţi care, pe de o parte, îşi strigă propriile refulări, dar, pe de altă parte, prin adoptarea aceluiaşi stil, îi iau drept modele comportamentale.

Ajuns pe vreo funcţie politică cu o treaptă mai sus de nasul lor veşnic căutător de oportunităţi, politicianul penal ajunge să îşi deformeze până şi modul de gândire: mica şpagă pe care o primeşte (pentru vreo punere ilegală în posesie) nu e altceva decât răsplata nopţilor sale de nesomn în slujba cetăţeanului; contractul favorabil (pe care-l primeşte nepotu-său pentru vreo livrare de energie electrică) nu e altceva decât o manifestare a pieţei libere; excursiile în ţările exotice (pe care le are cadou de la vreun interlop) nu sunt altceva decât binemeritatele perioade de odihnă după atâta trudă.

Nimic nu este de-ajuns pentru politicianul penal: de la pachetul de cafea până la cardul cu suta de mii de euro, de la Rover-ul ultimul răcnet până la mielul de Paşte, de la bacalaureatul luat cu 10 de analfabetul de fi-su până la vila din Elveţia: nimic nu i se pare prea puţin pentru a se împăuna cu „succesurile" publice. Astfel îşi afişează potenţa politică: prin avere şi nu prin ştiinţă (sau, mai grav, prin conştiinţă!)

Partidul ca scut anticorupţie

Se ascund laş în spatele vreunui lider de partid mai îngăduitor şi flutură din spatele acestuia drapele şi doctrine politice pe care nici nu le pricep şi cu care se şterg pe picioare. Există, totuşi, o relaţie simbiotică între partid şi politicienii penali. Căci aceştia ştiu că partidul are nevoie de cât mai mulţi dintre ei.  Partidul îi preţuieşte şi îi alintă pentru multele conexiuni economice, pentru contribuţiile electorale pe care le au la dispoziţie, pentru contracararea adversarilor politici dar, mai ales, pentru cantitatea de voturi pe care le pot pune la dispoziţia partidului. Căci forţa lor, valoarea lor constă în cantitate şi nu în calitate: în cantitatea de bani şi influenţa pe care o pot aduce.

Ei îi cunosc şi se bat pe burtă cu toţi liderii de clan şi cu toţi mafioţii de generaţie nouă. Ei sunt sponsorii de bază ai partidului, ei sunt cei care influenţează numirile în funcţii, ei sunt cei care se iau în piept cu toţi „doctrinarii" şi „talibanii" partidului.

Ei sunt cei care ridică sau coboară un şef de partid. Şi-atunci când chemările prea dese pe la Parchet le strică somnul dulce de la Monte Carlo, imediat îşi găsesc altă gaşcă politică, fie ea şi independentă, la care să se afilieze: din lipsă de identificare doctrinară, bineînţeles.

Ţelul lor suprem este agăţarea contractelor cu statul. Aici pot ei să se desfăşoare în voie: firme-mamă, subsidiare, contractoare şi subcontractoare care mulg bugetele locale, judeţene sau naţionale. Borduri de înlocuit, şosele de întreţinut, săli de sport făcute la foc automat, energie electrică vândută de două ori mai scump, cărbune mai scump decât cel din Australia, autostrăzi construite în sute de ani, concesionări de gaze, apă, lemn şi marmură. Toate sunt visul de o viaţă al politicienilor penali. Câştigul posibil merită orice risc probabil.

Şi-atunci când câte vreun jurnalist mai necopt la minte sau mai masochist se ia de viaţa lor, au grijă să-l aducă pe calea cea bună cu câte-un „agent de pază" sau vreun „doi-şi-un-sfertist".

În schimb, dacă-s formatori de opinie mai cunoscuţi, cu priză pe la vreo televiziune naţională de ştiri, au grijă să-i mai catifeleze cu câte vreun nou Audi A8. În definitiv, şi formatorii de opinie sunt oameni, nu? Şi-atunci când vreunul dintre „tulusi" se mai împiedică de ei cu câte vreun dosar de corupţie îi auzi ţipând ca din gură de şarpe: „făcătură, răzbunare politică, dosar instrumentat politic! Adversarii vor să lovească în partidul meu!" Şi, aicea tind să le dau dreptate: păi cum să nu fie aşa?

Căci şi celălalt partid are penalii lui. Care, la rândul lor, au şi ei interesele lor de afaceri. Şi propriul electorat care trebuie îngroşat. Că, doar mai avem alegeri şi peste doi ani, nu?

De la Gigi Becali la Traian Băsescu

Cine ar putea uita vreodată ziua când liderii PDSR
au ieşit în stradă pentru a-l susţine pe deputatul Gabriel Bivolaru, acuzat de fals, uz de fals, înşelăciune şi evaziune fiscală. Comandă politică, strigă parlamentarii în cor când vreunul dintre ei este pus sub acuzare. Sau măcar întrebat de sănătate. Scenariul s-a repetat şi când procurorii anticorupţie au început urmărirea împotriva senatorului Cătălin Voicu, acuzat că ar fi cerut 260.000 de euro pentru a interveni pe lângă judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru a obţine o decizie favorabilă omului de afaceri Costel Căşuneanu. Marian Vanghelie, liderul PSD Bucureşti, a ameninţat chiar că va scoate în stradă 200.000 de oameni pentru susţinerea senatorului ridicat din faţa casei „ca ultimul borfaş".

Istoria politică a Justiţiei s-a scris de fiecare dată la fel. Iar cînd prieteni influenţi ca Viorel Hrebenciuc nu au fost suficienţi, George Becali s-a apucat de politică. A înfiinţat un partid şi a candidat chiar la funcţia supremă din stat. Acuzat că ar fi comandat sechestrarea unor hoţi care i-au furat maşina, milionarul nu s-a sfiit să declare că va deturna partidul în sprijinul actualului preşedinte, pentru a se pune la adăpost de acţiunile procurorilor. „Hahalerele" astea de procurori nu s-au sfiit să-l tot chestioneze pe milionar, ba cu privire la afacerile cu terenuri din Ştefăneşti (Ilfov), ba despre valizele cu bani trimise la Cluj pentru a „încuraja" performanţele sportive din Liga I. Latifundiarul s-a urcat pe scările Parchetului pentru a acuza orice şi pe oricine şi nu de puţine ori „tiranul". De altfel, nici Traian Băsescu nu a ratat ocazia de a fi „tema de casă" pentru procurorii dispuşi să afle ce s-a întâmplat cu flota României. Ba chiar o suspiciune de spălare de bani s-a pierdut pe undeva printre dosarele „diverse" ale Parchetului General, după ce Traian Băsescu a devenit preşedinte.

Fostul premier Adrian Năstase a obosit de câte ori i-au intrat procurorii în casă pentru a-i măsura termopanele şi admira colecţia de tablouri. Campionul este însă Miron Mitrea. Fostul ministru al Transporturilor a trebuit să dea răspunsuri procurorilor în nu mai puţin de cinci dosare. Iar fostul ministru al Privatizărilor, Ovidiu Muşetescu, a fost pus sub acuzare când se afla pe patul de moarte.

Şi partidul „prezidenţial" se poate mândri cu câţiva „penali" de frunte. Pe unii nu se ruşinează chiar să-i ridice la gradul de „cetăţeni de onoare" ai unei urbe dintr-o ţară coruptă fără corupţi. Consilierii locali de la Râmnicu Vâlcea au mers chiar până la modificarea regulamentului pentru a-i da Cheia oraşului lui Mircia Gutău, după ce acesta a ajuns la puşcărie. Ministrul Tineretului şi Sportului, Monica Iacob Ridzi, nici nu a apucat să developeze fotografiile de pe Litoral, că procurorii au pus-o sub acuzare pentru cheltuielile făcute cu manifestările de 2 Mai de la Costineşti.

Staţi liniştiţi la locurile voastre! Tovarăşi, nu au ajuns procurorii şi judecătorii ziua când să-şi justifice salariile. Doar că nişte domni în costume de pe la Bruxelles şi Washington vor să vadă nişte „peşti mari" în farfuria unei democraţii prea tinere pentru a se hrăni singură.

Senatul va vota arestarea lui Cătălin Voicu

Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) cere Senatului acordul pentru a-i pune cătuşe lui Cătălin Voicu după ce acesta a solicitat 260.000 de euro mită omului de afaceri Costel Căşuneanu. În acelaşi dosar sunt urmăriţi şi Florin Costiniu, preşedintele Secţiei civile a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, dar şi deputatul Alexandru Mazăre, fratele primarului de la Constanţa, şi omul de afaceri Marius Locic.

de Alexandru Paul Vladu

Daniel Morar, procurorul şef al DNA, a înaintat ministrului Justiţiei solicitarea de a sesiza Senatul, pentru a cere încuviinţarea arestării senatorului Cătălin Voicu, inculpat într-un dosar pentru trafic de influenţă în formă continuată, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi participaţie improprie la infracţiunea de fals intelectual la legea contabilităţii. Procedura încuviinţării arestării unui senator este declanşată prima dată, aceasta fiind reglementată de Constituţia României şi Regulamentul Senatului României.

În rezoluţiile de începere a urmăririi penale şi în ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale procurorii au reţinut că, în perioada iulie - septembrie 2009, Cătălin Voicu, „prevalându‑se de prerogativele ce derivă din calitatea sa de senator, a primit de la un om de afaceri, în două tranşe, sumele de 250.000 RON (echivalentul a 60.000 euro) şi 200.000 euro, în schimbul intervenţiei pe lângă magistraţi din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea adoptării unei soluţii favorabile societăţii comerciale la care omul de afaceri era asociat".

De asemenea, potrivit comunicatului DNA, Cătălin Voicu a pretins şi primit de la un alt om de afaceri suma de 119.000 de lei, în schimbul promisiunii că va interveni pe lângă poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti pentru a-i determina să propună o soluţie favorabilă într-un dosar în care acesta era cercetat pentru fapte de natură penală. „Pentru a disimula faptele de corupţie, Cătălin Voicu şi cumpărătorul de influenţă au întocmit documente financiar contabile care atestă împrejurări nereale", precizează DNA.

În aceeaşi cauză, în a doua jumătate a anului 2009, Cătălin Voicu a cerut unor persoane cu influenţă în sfera politică să îi acorde sprijin politic în ocuparea unei funcţii în Guvernul României, în schimbul intervenţiilor sale pe lângă magistraţi din cadrul Tribunalului Bucureşti şi ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea pronunţării unor hotărâri favorabile în care respectivele persoane aveau interese, mai scriu procurorii DNA.

În 10 decembrie 2009 s-a dispus urmărirea penală în cazul lui Cătălin Voicu, iar o zi mai târziu a fost pusă în mişcare acţiunea penală, pentru două infracţiuni de trafic de influenţă.