Erdogan, o lecţie de învăţat

Aceasta nu a făcut decât să aducă un mare câştig democraţiei din Turcia, pentru că oamenii pur şi simplu s-au unit pentru a-şi apăra convingerile fără să mai ţină cont de orientările politice, de identitatea etnică sau religioasă.

Pentru prima dată, oamenii din Ankara au putut să formeze, din micile grupuri care opuneau rezistenţă preşedintelui şi primului-ministru, o masă care protestează paşnic în speranţa că Erdogan se va răzgândi. Acum este pentru prima dată când oamenii din toată ţara şi-au putut uni forţele la un loc pentru a salva un parc public şi viitorul oraşelor lor de lăcomia neîngrădită a dezvoltatorilor imobiliari şi a susţinătorilor lor din interiorul Guvernului. Ne aşteptăm ca premierul Erdogan şi membrii cabinetului său să înveţe ceva din această lecţie şi să înceteze să mai conducă ţara ca şi cum ar fi un regat. Oricum, declaraţiile dezamăgitoare ale primului-ministru din această perioadă nu pot să conducă decât la continuarea protestelor cu posibilitatea accentuării violenţelor în toată ţara. Chiar zilele trecute, Erdogan a sugerat că, dacă ar dori, ar putea să scoată în stradă jumătate de milion de oameni care să îl susţină. Mai mult, a spus că Twitter şi noile media, în general, sunt ca o boală pentru bunăstarea societăţii. Deşi există motive întemeiate să fim optimişti în ceea ce priveşte viitorul ţării, cum ar fi oportunitatea oferită de către kurzi, autoritarismul lui Erdogan şi incapacitatea de a ajunge la un compromis cu poporul său vor conduce la prelungirea confruntărilor în toată ţara.
Totuşi, nu cred că putem vorbi despre începutul unei revoluţii. Dincolo de aceste evenimente, Turcia este până la urmă o ţară democratică, în ciuda a ceea ce se spune în ultima vreme. Guvernul lui Recep Tayyip Erdogan a ajuns la putere în urma alegerilor libere şi cred că ar trebui să părăsească scena politică după acelaşi raţionament. Nu este corect să compari acest guvern cu dictaturile din Libia, Tunisia, Egipt sau Siria. Cu toate acestea, nu este exclus ca oamenii din stradă, care tocmai au descoperit puterea unei acţiuni colective, să se coalizeze pentru alegerile de anul următor şi să constituie o reală opoziţie pentru AKP (Partidul pentru Dreptate şi Dezvoltare, în turcă: Adalet ve Kalkınma Partisi).
Aceste proteste sunt prima provocare reală pentru stafful lui Erdogan, în ultimii zece ani de când este la putere. Cu toţii sperăm că îi vor arăta puţin ce înseamnă umilinţa, dar nu cred că vor afecta credibilitatea Turciei, ci mai degrabă o vor întări, odată ce democraţia acestei ţări se dovedeşte a fi eficientă în faţa celor care preconizau transformarea ei într-un stat islamic. Pe de altă parte, nu pot să nu mă gândesc la faptul că aceste proteste ar putea să afecteze politica Turciei privind conflictul din Siria, existând chiar posibilitatea să limiteze o viitoare implicare a ţării în acest conflict. Dacă ne întrebăm ce ar face mai bine Turciei: democraţia sau teocraţia, cred că evoluţia Iranului, în ultimii treizeci de ani, şi a Europei în perioada Evului Mediu sunt cel mai bun răspuns la această întrebare. Nu este posibil să conduci o ţară pe baza regulilor scrise într-o carte, fie că vorbim despre Coran, despre Biblie sau despre Capitalul lui Marx. De asemenea, nu cred nici că orientarea către Islam ar putea ajuta Turcia în vreun fel în contextul internaţional. Atâtea ţări din Orientul Mijlociu privesc cu admiraţie către Turcia şi milioane de turişti vin la Istanbul în fiecare an nu pentru că ar fi o ţară islamică, ci pentru că este o ţară democratică având o economie vibrantă, cu toate că majoritatea populației este musulmană.
Cred că protestele vor continua atât timp cât premierul Erdogan va continua să îşi păstreze poziţia faţă de problemele ridicate de protestatari. Chiar acum câteva zile a spus că este de acord să se intensifice restricţiile privind comportamentul intim al cuplurilor în public şi a adăugat că susţine şi faptul că oricine bea alcool poate fi declarat alcoolic. Ca şi cum nu l-ar fi atins în niciun fel aceste proteste, primul-ministru a anunţat că va continua cu planurile de construcţie a mall-ului din Taksim şi că nu se va împiedica de apelul „câtorva minoritari şi bandiţi privilegiaţi în detrimentul întregii ţări”. De asemenea, a mai spus că intenţionează să construiască şi o moschee în Piața Taksim din Istanbul. În acest context, membrii cabinetului său încearcă să inducă ideea că protestatarii pregătesc scena pentru o lovitură militară şi încearcă să creeze haos în ţară.

Firat Demir este profesor asociat al Universităţii din Oklahoma, SUA, în cadrul Departamentului de Economie, expertiza sa acoperind domeniul relaţiilor economice şi politice din Orientul Mijlociu.