Victor Ponta: Lider sau om politic

„He has a vision” a fost concluzia generală pe care toți interlocutorii au rostit-o despre Victor Ponta, la sfârșitul întâlnirilor pe care le-a avut recent în vizita din Statele Unite ale Americii. Am vorbit cu premierul despre această viziune abordând teme de politică externă și controverse interne. Un interviu exclusiv pentru Q Magazine, pe axa Washington-București.

 Read here the English version

Mă inspiră Polonia şi Turcia

Sunteţi la capătul unui an în care v-aţi întâlnit cu aproape toţi omologii dvs. 
importanţi din Europa, din China şi, de curând, chiar cu vicepreşedintele SUA, Joe Biden. Făcând o comparaţie, care ar fi modelul dumneavoastră de politică guvernamentală? Sigur, lipseşte o vizită la Moscova, dar ar putea fi putinismul un model pe care l-aţi promova în România?

Nu, categoric nu, Rusia nu seamănă în niciun caz cu nicio altă ţară din regiune şi modelul pe care eu îl am în vedere pentru dezvoltarea României este un model apropiat ca dezvoltare şi ca dimensiune de ţara noastră. Mă inspiră, de pildă, şi încerc să folosesc lucrurile bune din modul în care în ultimii ani Polonia, sub Donald Tusk, s-a dezvoltat, dar şi, privind un pic mai sus, la lucrurile foarte bune făcute în ultimii ani în Turcia. Cred că Polonia şi Turcia sunt ţările spre care orice guvern din România ar trebui să se uite în ceea ce priveşte politicile economice şi de dezvoltare.

Cu premierul turc Recep Tayyip Erdoğan

Evaluaţi o eventuală relaţie Polonia – Turcia – România, care poate fi o alternativă în paralel la parteneriatul strategic cu SUA?

Polonia şi Turcia ar putea fi aliaţi naturali şi comparabili ai României, dar nu trebuie să fie în niciun caz o alternativă la parteneriatul cu SUA, ci mai degrabă trebuie să fim cu atât mai importanţi cu cât împreună, Polonia, România şi Turcia înseamnă mult mai mult decât fiecare ţară luată în parte. Pentru SUA, o asemenea alianţă din trei ţări poate fi într-adevăr mult mai semnificativă din punct de vedere strategic.

Suntem aliaţi cu Statele Unite de mult timp. Cu toate acestea, beneficiile noastre nu sunt decât de „securitate”, concept care este prezent în toate discursurile publice ale oficialilor români. Concret însă, acest parteneriat nu ne-a ajutat nici economic – SUA fiind pe locul 12 ca investiţii în România –, nici cultural, nici educaţional, nici măcar din punct de vedere al dotării Armatei. Qui prodest, totuşi?

Poate nu apreciem faptul că România are, într-adevăr, un climat de securitate. Dacă nu l-am avea, de abia atunci am înţelege ce important este să ştii în orice moment că faci parte dintr-o alianţă extrem de puternică şi că ai un sistem de securitate garantat de SUA, care rămân principala forţă militară şi politică a lumii. Cred că această securitate oferită de parteneriatul nostru cu SUA este mult mai importantă decât se vede sau se poate simţi zi de zi. Nu e suficient sau nu e tot ceea ce putem face cu SUA şi, din acest motiv, în vizita mea din octombrie, am acordat o mare parte din timp şi din energie ideii că după securitate, după colaborarea politică, trebuie să vină şi cea economică. De aceea m-am văzut cu marile companii care au investit sau investesc în România şi încerc, în special în cele două domenii energie şi IT, să conving marile companii americane că România este locul în care merită să investească, în anii în care urmează aici trebuie să avem rezultate importante şi concrete.

Cu Joe Biden. Casa Albă. 22 octombrie 2013
 

V-am auzit declarând în toate întâlnirile din Statele Unite că vreţi să-i daţi României un rol regional. Cum? Ţara noastră este mai mereu în topuri la „aşa nu…”. Cum o veţi repoziţiona, mai ales la nivelul politicii externe?

Ţara noastră este în special în topurile pe care le facem noi, românii, la „aşa nu”. De câte ori am ocazia să vorbesc cu cei care vin din afara României sau cu cei care ne cunosc bine, toţi vorbesc mult mai frumos despre România decât o fac românii şi toţi au mai mare încredere şi văd un potenţial mai mare decât îl vedem noi. Avem pornirea noastră mioritică de a considera că nu se poate face nimic, or, eu tocmai asta îmi doresc, să rămân în funcţie şi să dovedesc că nu ne-am folosit potenţialul, că suntem în mod natural cea mai mare şi cea mai puternică ţară membră a Uniunii Europene din această regiune şi că foarte mulţi se uită la noi mult mai bine decât ne uităm noi înşine. Mi s-a întâmplat foarte des în ultimul timp să vizitez fabrici, uzine care produc, așa cum e Coca Cola sau cum este fabrica Arctic de la Găeşti sau care, practic, deja produc pentru toate reţelele din zonă şi tot la noi se uită toţi cei din regiune când e vorba de resurse energetice sau de resurse minerale.

„Roşia Montană” mi-a arătat dacă aliații rămân alături de tine sau nu

În privința Proiectului Roșia Montană, nu aţi avut puterea unei decizii asumate – pe modelul Margareth Thatcher versus mineri –, aţi trimis proiectul în Parlament, deşi ştiaţi foarte bine că, potrivit contractului, Parlamentul nu are „calitate procesuală” ca să spun aşa. Aţi dat timp manifestărilor de stradă, coagulării masei critice care, iată, a degenerat de la idealurile ecologice la proteste antisistem. Regretaţi acest parcurs? Aţi face altfel acum? Vă gândiţi la o soluţie, aveţi un plan B în cazul în care Parlamentul respinge acest proiect?

Nu îl regret deloc, dimpotrivă, ceea ce s-a întâmplat mi-a confirmat faptul că o decizie atât de importantă, după 14 ani în care nu s-a făcut nimic, nu poate fi luată în mod legitim doar de un prim-ministru sau de câţiva miniştri şi mi s-a confirmat faptul că anii de propagandă au lăsat urme adânci, că sunt lucruri care trebuie îndreptate chiar şi faţă de cum le-am văzut noi în Guvern, şi mă refer la anumite soluţii pe care comisia parlamentară le-a găsit. Şi am mai putut să verific un lucru, în ce măsură aliaţii rămân alături de tine şi în momente dificile.

În rest, sigur că au fost manifestări de stradă şi probabil vor mai fi. Atât timp cât acestea au fost paşnice, aţi văzut cu totul şi cu totul altă atitudine decât în anii trecuţi, a Guvernului, a forţelor de ordine. Sigur că aceia care protestează au dreptul să o facă şi au dreptatea lor. Însă obligaţia de a lua decizii este a mea şi a Guvernului. Chiar venind dintr-o confruntare, îmi place acest rol, al celui care spune cum să facem ceva, în timp ce toţi ceilalţi spun cum să nu facem.

 Când stabilim redevențele, trebuie să fim pragmatici, dar şi rezonabili!

De ce Guvernul român nu adoptă standardele EITI (Iniţiativa pentru Transparenţă în Industria Extractivă), un acord voluntar între Guvern şi companiile extractive că se vor desecretiza plăţile şi încasările la buget, în toate formele auditabile independent şi verificabile din două surse? Ce avem de ascuns?

Nu avem absolut nimic de ascuns, ci dimpotrivă, tot ceea ce încasăm în acest moment este extrem de public. În măsura în care există alte standarde şi mai înalte de transparenţă în industria extractivă, în mod sigur voi sprijini chiar foarte urgent adoptarea lor.

Vom ridica nivelul redevenţelor petroliere după 2014? Aţi atins aceasta temă cu reprezentanţii companiilor petroliere americane, acum, când aţi fost în Statele Unite?

Sigur că am discutat acest subiect şi cu companiile petroliere americane şi cu cele europene, pentru că aici ideea este de a avea un standard al redevenţelor care să fie profitabil şi pentru statul român şi pentru o companie să investească. Adoptarea unui discurs populist, să luăm cât mai mult, redevenţe cât mai mari, poate duce în final, şi s-a întâmplat de multe ori asta, la decizia unor companii de a pleca din ţară.

Adică mergem pe ideea să luăm cât mai multe redevenţe şi în final redevenţa e zero pentru că nu mai ai de la cine să o iei.

Exact! Eu sunt convins că folosind standarde europene şi fiind pragmatici, dar şi rezonabili în modul în care ne construim redevenţele, o să reuşim să avem şi încasări mai mari la buget, nu doar la bugetul public de stat, ci şi la bugetele locale, dar în acelaşi timp o să rămână profitabil şi stimulativ şi pentru companii să investească. Nimeni nu vrea să înţeleagă sau nu vrea să vorbească când se ajunge la subiectul gaze de şist, sau chiar şi la Roşia Montană sau la alte exploatări de acest gen, că de fapt întâi trebuie să găseşti o companie care timp de 4, 5, 6 ani să investească milioane sau chiar miliarde de euro, şi că abia după aceea începe să și producă ceva. Ideea că e aşa o găină care produce ouă de aur din prima zi şi să luăm noi cât mai multe e mult prea simplistă şi e folosită în mod populist şi politicianist în discursul public din România.

În afară de Chevron, care sunt celelalte companii care şi-au exprimat intenţia de a extrage gaze de şist din România? Aţi declarat în SUA că sunt şi alte 
companii interesate.

Da, sunt într-adevăr mai multe companii, care au deja licenţă de explorare. Una dintre ele este chiar NIS, o companie care este din Serbia, dar aparţine Gazprom. Din punctul meu de vedere, cu cât sunt mai multe companii care explorează, cu atât mai bine!

România trebuie să promoveze o legislație separată privind gazele de șist

Știți că, în prezent, nu există legislaţie diferențiată, companiile care vor gaze de şist merg pe legislaţia din sectorul petrolului şi gazelor, unde sunt condiţii generale pentru orice exploatare de hidrocarburi și nu se face nicio diferenţă. Este necesară promovarea unei legislaţii separate pentru gazele de şist!

Așa este, sunt de acord! În mod sigur, o legislaţie separată şi un nivel al redevenţelor separat, nu doar pentru gaze de şist ci şi, de exemplu, pentru exploatările de gaze din Marea Neagră, pentru că în niciun caz nu sunt aceleaşi cheltuieli cu exploatarea din Prahova în Marea Neagră şi atunci nu poţi să iei acelaşi nivel de redevenţe. Însă dacă ne referim şi la gazele de şist şi la exploatările offshore, mai repede de cinci ani nu se va extrage niciun metru cub şi România trebuie să-şi adapteze legislaţia la ceea ce înseamnă schimbările tehnologice în perioada următoare.

Marii investitori, în special cei din industrie, ArcelorMittal şi Alro, au cerut facilităţi fiscale pentru a nu reduce sau chiar pentru a nu închide producţia. Le veți acorda?

Guvernul nu poate să aloce, să acorde alte facilităţi fiscale decât cele admise pe plan european, pentru că altfel sunt considerate ajutor de stat şi trebuie, la cererea Comisiei Europene, să le recuperăm. Ceea ce am putut să facem din punctul de vedere al sprijinului pentru toţi producătorii, nu doar Arcelor sau ALRO, am făcut deja, pe plan naţional, iar în plus România a susţinut, şi eu la Consiliul European pe energie şi miniştrii la consiliile tematice, faptul că Europa fără o schimbare radicală a politicii Uniunii Europene faţă de preţurile la energie şi faţă de producători devine necompetitivă. Își pierde marii producători.

Deja ArcelorMittal şi-a închis fabrica din Franţa!

Exact, şi sunt mulţi alţii care îşi mută capacităţile de producţie fie peste graniţa Uniunii, în Ucraina, fie în China, fie în alte ţări, şi atunci Europa e condamnată să-şi piardă competitivitatea dacă nu ia nişte măsuri în acest sens.

Cel mai mare rău făcut României

De unde vor proveni banii pentru creşterea salariilor şi pensiilor în 2014?

Banii pentru creşterea salariilor şi pensiilor în 2014 sunt bani rezultaţi din creşterea economică şi lucrul acesta se acoperă, însă sunt multe alte datorii care vin din spate, procesele pierdute de Guvernul României în urma deciziilor aberante ale Guvernului Boc de a tăia salarii, pensii sau de a concedia oameni, restituirile care au început din 2005 cu Legea 247, pe care eu o să o consider întotdeauna cel mai mare rău făcut României după 1989, ideea de a restitui tot ceea ce nu am avut. Aici, din păcate, tendinţa este pe de o parte – vorbesc în discursul public – de a susţine, în mod legitim de altfel, toate solicitările de creştere a bugetelor la sănătate, la educaţie, la infrastructură, la salarii, la pensii și în acelaşi timp toţi cei care spun că trebuie bugete mai mari, spun că trebuie să facem taxe mai mici, ceea ce, evident, nu se poate, şi uneori, când sunt exasperat de acest discurs mult prea populist, folosesc o frază pe care Florin Georgescu o folosea mereu: când o să avem taxe ca în Germania, o să avem bani pentru salarii, pensii, sănătate şi educaţie ca în Germania. Nu poţi să ai taxe ca în România şi educaţie şi sănătate ca în Germania. Însă, din fericire, creşterea economică este reală şi este mai mare decât cea prognozată, reducerile de cheltuieli inutile din fonduri publice le-am făcut şi, sigur, fiecare vrea să vadă partea din pahar care îl interesează, însă este evident că totul este mai degrabă pe plus.

Cum va arăta economia ţării în 2014, faţă de 2013? Zilele acestea s-au dat publicităţii cifre alarmante privind economia subterană care atinge 28% din Produsul Intern Brut, înaintea noastră fiind doar Bulgaria.

Ştiţi foarte bine că toate aceste cifre privind economia subterană nu se bazează pe nimic concret, că dacă am şti exact că este 28 sau 88 sau 8% am şti şi unde să combatem această idee de economie subterană. Constat că aici nu este vorba de nivelul taxelor, pentru că, iată, chiar dvs. spuneţi că Bulgaria are o economie subterană şi mai mare decât România, în condiţiile în care este singura ţară care are taxe mai mici.

Atunci este defectuoasă colectarea?

Cred că este vorba aici mai mult de o anumită mentalitate, în continuare statul este văzut ca un duşman, nu ca cel care strânge taxe pentru a plăti spitale, profesori, şcoli şi a face drumuri, şi aici în mod sigur avem mult de lucrat şi la sistem, dar şi la mentalitatea noastră. Dar şi la colectare, într-adevăr!

 Cu Preşedintele Băncii Mondiale, Jim Yong Kim

Ce strategie aveți pentru atragerea investiţiilor străine? Practic, în ciuda unui climat politic şi economic relativ stabil şi în ciuda unor rezultate macroeconomice pozitive, investiţiile străine scad continuu. Zilele acestea s-a publicat şi noul clasament Ease of Doing Business (World Bank), unde România este pe locul 73. În Georgia, fostul preşedinte a ales ca obiectiv strategic „urcarea” în clasamentul EDB, iar azi Georgia este pe 8 (!). Se poate vorbi şi la nivelul României de o strategie similară?

Da, investiţiile străine până la urmă nu au scăzut, ci ne place nouă să spunem că scad. În 2012 au fost investiţii mai mari decât în 2011.

Vă contrazic cu cifrele date chiar de Banca Centrală. Investiţiile străine directe atrase de România au scăzut în 2012 la 1,6 miliarde de euro. Ce-i drept, a fost trendul înregistrat în ultimii trei ani de dinainte de guvernarea USL. Dar nivelul investițiilor străine din 2012 este cel mai mic din ultimii 10 ani. Iar în 2013 stăm și mai rău decât în 2012.

Bine, acum este important să vedem și cel fel de investiţii, pentru că una sunt investiţiile financiare sau în zone de bunuri de larg consum şi alta în zona productivă, unde am acordat foarte multe ajutoare de stat, am sprijinit investiţii şi crearea de locuri de muncă noi. Evident că toate aceste clasamente sunt importante şi avem o strategie a grupului economic care lucrează pentru primul ministru pe fiecare indicator în parte, însă, până la urmă, aici nu ţine numai de Guvern. Nu poate doar Guvernul singur să facă un climat politic şi economic stabil. Cred că şi cei care în fiecare zi văd în Guvern un duşman, după care cer Guvernului să facă un climat stabil, au responsabilitate în egală măsură. Altfel, aţi dat exemplul Georgiei cu fostul preşedinte care a dus Georgia pe locul 8 şi a pierdut toate alegerile, iar georgienii au ales altceva. Poate că asta ne dă de gândit.

Secta lui Macovei ne-a complexat de-a lungul anilor

38.540.639 de euro. Aceasta este suma pe care statul român a achitat-o în 
perioada 2005-2012 ca urmare a condamnărilor suferite la Curtea Europeană a Drepturilor Omului de la Strasbourg. Nimeni nu răspunde! Vă gândiţi la o formă legală prin care să se instituie răspunderea juridică şi financiară pentru aceste cazuri?

Din păcate, toate aceste condamnări vin pentru sentinţe judecătoreşti definitive şi irevocabile. Eu cred în continuare, ca fost magistrat, nu doar ca actual prim-ministru, că această adevărată isterie care de ani întregi stăpâneşte viaţa politică românească, să nu ai voie niciodată să critici, nici măcar cu o vorbă sau cu o floare justiţia, ne-a adus in situaţia în care şi atunci când apar greşeli, nimeni să nu plătească. Știu că 90% din judecători și din procurori sunt cinstiţi, îşi fac datoria în mod corect, dar cei 10% care greşesc sau care acționează cu rea intenţie intră şi ei în această imunitate definitivă. Faptul că nu ai voie, nici când lucrurile sunt evidente, să încerci să iei o măsură legală sau să repari pentru că imediat propaganda grupată – eu le spun tuturor secta lui Macovei – începe să creeze în opinia publică un mare scandal, nu mi se pare rezonabil.

Cred că asta ne-a complexat de-a lungul anilor şi, evident că, mai devreme sau mai târziu, trebuie să punem lucrurile în direcţia corectă și să instituim răspunderea.

Când eraţi în Opoziţie aţi condamnat vehement scurgerea stenogramelor în presă, în timpul cercetării penale. Nu aţi făcut nimic pentru a opri această practică şi în actuala dvs. guvernare. De ce?

Pentru simplul motiv că nu Guvernul trebuie să facă asta!

O poate face ministrul Justiției!

Am sesizat de fiecare dată CSM-ul şi regret faptul că nici CSM-ul, nici DNA, şi nici Parchetul General nu au luat măsuri pentru a opri ceea ce este în acest moment ilegal, scurgerea stenogramelor în presă. Poate că, împreună, într-un efort între clasa politică şi presă, găsim acea reglementare care să ne asigure că acest gen de situaţii absolut inadmisibile să înceteze. Dar sper că nu tot Guvernul trebuie să oprească stenogramele de la DNA, ci mai degrabă chiar DNA ar trebui să facă acest lucru.

Păi nu dumneavoastră ați creditat-o pe doamna Laura Codruța Kövesi cu moralitatea impecabilă care o recomandă să conducă DNA?

Da, din păcate văd cu tristeţe că doamna Kövesi continuă un sistem care a fost stăpânit de către fostul procuror-şef, domnul Daniel Morar, un sistem care generează dosare pentru presă, stenograme în presă şi nume care sunt date presei doar ca să atragă atenţia, după care nu se mai întâmplă nimic. Cred că e o gândire greşită şi aş fi foarte fericit să văd că DNA îşi schimbă această politică.

 La ce se gândește Victor Ponta?

Să vorbim despre resursa umană a României! Mai ales că aţi adus la Palatul Victoria un consilier pe probleme economice din rândul tinerilor brilianţi care au studiat în străinătate şi am apreciat semnalul. Sunt peste 40.000 de tineri români pregătiţi la mari universităţi străine. Un program de brain regain prin care aceste resurse sunt reorientate către ţară poate fi cheia dezvoltării durabile a României. Liga Studenţilor Români din Străinătate a pregătit o propunere completă, la cheie: SMART Diaspora. Există la nivelul Guvernului României deschiderea pentru implementarea unui astfel de program sau a unei iniţiative similare?

Categoric există. Din păcate, din nou, totul se aşteaptă de la Guvern şi nu cred că vom avea succes doar noi, atât timp cât orice tânăr care studiază în acest moment la o mare universitate străină vede zi de zi doar lucruri cumplite despre ţara lui, lucruri care multe dintre ele sunt neadevărate. Atunci când vrei să plăteşti mai bine un asemenea tânăr, imediat toată lumea se opune, şi mai ales atunci când, dacă numești pe cineva să ocupe o funcţie publică în România, e transformat imediat şi automat într-un infractor. E foarte greu să spun că sunt optimist vizavi de atragerea acelor tineri extraordinari care ar putea să lucreze în instituţii publice româneşti.

Un om politic se gândeşte la viitoarele alegeri, un lider se gândeşte la viitoarele generaţii. Dumneavoastră la ce vă gândiţi?

Eu mă gândesc că am câştigat deja alegerile, deci nu mai am grija lor. Evident că am grija bilanţului pe care îl voi face la momentul la care plec din funcţie, cât de mult am reuşit să fac din ceea ce mi-am propus, cât nu am reuşit, şi, eventual, să văd ce probleme structurale ale societăţii româneşti împiedică oameni, ca mine şi ca mulţi alţii, care vin în funcţii cu intenţiile cele mai bune, cu dorinţe foarte mari, şi nu reuşesc tot ceea ce îşi propun.

Mugur Isărescu, al cărui nume e vehiculat pentru o eventuală candidatură la Președinția României, tocmai ne-a anunțat că „nu are niciun gând”. Dar un alt binom care se vehiculează ar fi Mircea Geoană – preşedinte, dumneavoastră – premier. Fezabil? Aţi putea face echipă cu cel cu care aţi concurat cândva pentru preşedinţia partidului?

Categoric, da! Aş putea face o echipă, cum fac, de altfel, echipă cu toţi foştii preşedinţi, cu Ion Iliescu, cu Adrian Năstase, cum am o relaţie la fel de bună şi cu Mugur Isărescu, Călin Popescu Tăriceanu, oameni pe care îi respect, oameni care mi-au dat sfaturi foarte bune, oameni care au trăit, din propria lor experienţă, multe dintre situaţiile cu care eu mă confrunt. Nu se pune problema de a face binom sau tandem, dar cel mai important lucru este că aş vrea să învăţ cât mai mult de la toţi aceşti oameni despre care am vorbit, să încerc să fac lucrurile bune pe care ei le-au făcut şi, dacă pot, să evit greşelile lor.

Eu cred că și domnul Geoană ar evita greșelile vechi! Apropo de partid, pe cine vedeţi succesor la conducerea partidului, în eventualitatea în care, dobândind o altă demnitate în stat, veţi fi nevoit să renunţaţi la cea de preşedinte al PSD?

Eu nu am fost şi nu o să fiu vreodată membru al vreunui alt partid decât al Partidului Social Democrat.

Nu, nu mă gândeam să ieșiți din PSD ca să intrați în PDL! Mă gândeam doar să avansați! Nu vă văd genul omului care să regreseze…

(Zâmbim!) După cum aţi văzut, în istoria noastră, niciodată nu s-a desemnat cu adevărat succesorul. Nici Adrian Năstase nu l-a desemnat pe Mircea Geoană, nici Mircea Geoană pe mine, deci cu atât mai puţin cred că o să pot eu să-mi desemnez vreun succesor. PSD e un partid mult prea puternic ca să accepte ideea unor desemnări şi sunt convins că după mine va alege cel mai bun preşedinte.

Lupta se dă între generaţia vechilor şi cea a noilor delfini, între Liviu Dragnea, cel mai experimentat şi cel mai valid succesor, dar care va fi prea ocupat cu procesele penale şi cu pedepsele rezultate în urma acestora, şi tinerii, gen Şova, Zgonea.

Eu nu văd această luptă între Liviu Dragnea şi cei mai tineri, dimpotrivă!

Eu cred că o vedeți, dar nu o acceptați public. În plus, am definit-o eu mai „brutal” luptă, e o stare de spirit! Știți, tocmai pentru faptul că PSD este un partid puternic, cum aţi spus, are personalităţi puternice. Fiecare consideră că are datele de a-l conduce: cei mai vechi, experiența şi longevitatea partinică, cei tineri, legitimitatea schimbării de mentalitate şi de viziune. Social-democrația anului 2014 nu va mai fi aceea din 2000!

Şi eu cred că anul viitor România va încheia ciclul tranziției de la comunism la democrație! Dar toţi cei pe care i-ați nominalizat au făcut parte din echipa care a câştigat în 2012 cea mai mare victorie din istoria Partidului Social Democrat.

 Ilie Sârbu poate fi un viitor preşedinte PSD?

Nu, nu-l văd pe Ilie Sârbu ca viitor preşedinte PSD pentru că nu-şi doreşte acest lucru şi pentru că fiecare generaţie îşi spune cuvântul, după care o sprijină pe următoarea aşa cum m-a sprijinit el pe mine, aşa încât nu m-am gândit şi nu cred că noi, cei pe care i-aţi invocat, vom decide cine va fi viitorul preşedinte.

Am văzut zilele trecute şi varianta George Maior, viitor președinte al PSD. Personal, cred că e ca şi cum George Maior s-ar întoarce să joace în divizia C, e puţin cam over qualify, nu?

Prefer să nu răspund la speculaţii!

Ce alegeţi între un om de încredere şi un om competent?

Totdeauna, omul competent. E adevărat că încrederea e importantă, dar dacă e un om de încredere incompetent sau incapabil nu poate decât să-ţi facă rău. Unui om competent trebuie să-i câştigi încrederea.

Sper să fiu supravegheat de serviciile de informații românești

Tema internaţională a zilei este spionajul pe care NSA l-a făcut la nivel planetar. Care va fi poziţia României faţă de aceste abuzuri, în eventualitatea îngheţării Acordului de trade dintre SUA şi UE?

Sincer, eu cred că acordul de comerţ între Statele Unite şi Uniunea Europeană e un lucru bun care trebuie făcut, în care sunt capitole importante de negociat, pe care opinia publică le ştie mai puţin, iar acest scandal cu spionajul sunt convins că va avea efecte, dar nu asupra Acordului. Nu are rost să stricăm ceva atât de important ca Acordul de comerţ pentru ceva ce ţine mai mult de politică.

Intâlnire de lucru cu directorul Central Intelligence Agency, John O. Brennan

Aceeași poziție a avut-o şi ministrul de Externe german, Guido Westerwelle! Credeţi că este corect echilibrată balanţa între progresul tehnologic şi dreptul la intimitate? Unde aţi fi dispus să cedaţi?

Eu nu mai am intimitate de când ocup funcţia, cel puţin de preşedinte al PSD, cu atât mai puţin de când sunt prim-ministru. Cred că balanţa este total greşită. Nu între progresul tehnologic şi dreptul la intimitate, ci între dreptul la intimitate şi dreptul la informare, şi cred că media are dreptul, şi e normal şi e şi bine, să prezinte absolut tot ceea ce fac eu ca prim-ministru. În momentul în care se intră în viaţa familiei, acolo balanţa şi echilibrul se încalcă foarte grav şi, de fapt, acolo este afectată o persoană publică. Dacă aici cineva ar găsi într-adevăr linia corectă, cred că ar face un bine societăţii în ansamblu.

Directorul comunităţii serviciilor de informaţii din SUA (DNI), James Clapper, recunoştea zilele trecute că a şti intenţiile liderilor internaţionali este „un principiu fundamental” al serviciilor de informaţii, admiţând implicit spionarea acestora. Dumneavoastră v-aţi simţit supravegheat vreodată? De servicii româneşti sau străine?

Sper că sunt supravegheat de serviciile româneşti ca să fiu apărat dacă cineva vrea să-mi facă rău şi ca să am o dovadă că eu personal nu fac lucruri ilegale. În rest, servicii străine… mă gândesc că încă nu sunt atât de important ca să cheltuiască bani cu mine.

Sunteți modest, abil și diplomat. Nu insist pentru că știu că nu vreți să intrați în coliziune cu oricine v-ar spiona, mai ales că nici n-ați putea schimba asta. Deci nu vă temeți de Servicii! Dar de ce vă temeţi cel mai mult?

De a nu repeta greşeala altor oameni politici de a crede că nu există viaţă după funcţia publică. Ba pot să spun că mă gândesc cu plăcere la cursele la care o să particip, la evenimentele copiilor, la lucrurile, la cărţile pe care o să le citesc după ce n-o să mai fiu prim-ministru.

Mai aveam multe alte întrebări, dar revin cu ele în campania electorală – a dvs. sau a altora – când răspunsurile vor avea consecințe în cabina de vot!

Atunci să așteptăm momentul!