Horia Moculescu, discretul “scandalos”

Cu toate că nu a fost aşa niciodată. Cu tot caracterul său expozitiv, al unei meserii publice, era de o discreţie princiară. Un ins plin de vitalitate, plin de umor, uneoori şi sarcastic, neiertător. Până ce a picat, ca o ghilotină, Ea, fatalitatea. Ultima soţie. Mama unei fiice frumoasă şi talentată, Nidia Mariana. Ca un simbol al răului, ca un blestem. O femeie frumoasă, sexoasă, poate prea…, năbădăioasă, ce poate să placă oricărei categorii de bărbaţi, de ce nu şi bietului Horia!? O femeie “care nu se refuză”: fatală, letală, plină de farmec până la un moment, arătoasă, atrăgătoare. Dar de la alt moment de o vulgaritate imorală, grosier-grobiană, ostentativ-mahalagească. Ca-n bancul cu Zgriţuroaica aia ”rrreeeaaaa-rea, da’ bunăăăăăă!” Sau, cam ca Milady a dumasianului muschetar Atos. “Criminală…”

Da, putem afirma cu tărie că doamna Mariana, a pus capac unei vieţi şi unei cariere discrete, de intelectual aflat la vremea retragerii din tumultul activităţii şi al unei vieţi spectaculoase de artist. Dar nu este numai ea de vină că aşa a fost zămislită cât cine a ales-o, a introdus-o în viaţa sa şi i-a cerut şi urmaşi…Dar, o spune un bărbat încercat, Diavolului mai puteai rezista, Marinei ba! Dacă citiţi cartea autobiografică a lui Moculescu “ Hop şi eu”, unde autorul, “tendenţios”, eludează ostentativ viaţa-i sentimentală în favoarea carierei, veţi pricepe ce om a fost acest cvasi-neom de azi. Căci, poate aşa a vrut destinul, ca la peste 75 de ani, când unii ajunşi bunici îşi plimbă nepoţii sau strănepoţii prin parc şi îşi consumă somnicul de prânz cu seninătatea lisă a senectuţii, ca Horia să împarta casa lui – era a lui! – cu duşmanul de moarte, fosta… , să mai cânte de nevoie prin restaurante de lux ca să câştige un ban. Adică, să nu aibă liniştea necesară. Şi meritată. Destine…