Guvernul F-16

Este vorba despre dotarea Forţelor Aeriene Române cu supersonicele F-16.

Aviaţia militară, în stare critică

Amânarea politică a rezolvării problemei înlocuirii flotei de avioane de vânătoare ale României datează de aproape zece ani. Bătrânele MIG 21 „Lancer” îşi dau, pe rând, ultima suflare. Încă din 2009, înalţi responsabili ai Aviaţiei Militare atrăgeau atenţia că ultimele avioane viabile MIG 21 „Lancer” vor ieşi din exploatare în 2012 şi se plângeau că din 2011 nu se pot realiza sarcinile minime ale Forţelor Aeriene. Puterea aeriană a unui stat reprezintă un argument important în politica sa externă, iar delăsarea aceasta perpetuă pare să nu mai aibă legătură doar cu veşnica zbatere pentru comisioane.

Afacere urmărită politic şi diplomatic

Miza politico-economică o reprezintă achiziţia iniţială, de 3,5 miliarde de euro, asigurarea „consumabilelor” (rachete, bombe etc.), precum şi asigurarea serviciilor de mentenanţă pentru avioanele respective, în cadrul unor contracte derulate pe un interval de aproximativ 30 de ani.  În ultimii ani, discuţiile în mediul politic românesc cu privire la acest subiect au adus în prim-plan chiar un cost mai mare al achiziţiei, de aproximativ 4,5 miliarde de euro. Amploarea contractului de atâtea miliarde de euro şi cei  30 de ani pe parcursul cărora se va desfăşura contractul privind dotarea cu noul avion multirol pentru Forţele Aeriene Române au adus în luptă gigantul american „Lockheed Martin”, cu avionul F-16, colaborarea suedezo-britanică „Gripen”, cât şi consorţiul european care fabrică avionul Eurofighter Typhoon. Pe plan local, confruntarea politică a avut la bază contractele off-set pe care câştigătorul competiţiei este obligat să le facă în proporţie de 80 la sută din suma iniţială în România. Totuşi, depinde maniera în care se va face, până la urmă, achiziţia.

Cum să găseşti câştigătorul

O decizie de un asemenea impact strategic în zonă nu putea fi luată decât chibzuind argumentele geopolitice. În cazul F-16, este de notat parteneriatul strategic al României cu SUA, participarea acestui tip de avion în mai toate operaţiunile majore din ultimele decenii, mentenanţa comună, dacă supersonicul e folosit în cadrul misiunilor NATO, şi promisiunea unei dotări viitoare cu „invizibilul” F-35. În cazul Eurofighter este de punctat faptul că avionul, cel mai avansat tehnologic dintre pretendenţi, dar şi cel mai scump, este o cooperare europeană între Italia, Germania, Marea Britanie şi Spania. Contractul ar fi un balon de oxigen din partea României, stat membru al UE, pentru economia europeană, iar parteneriatele strategice ale statului român cu Italia și Marea Britanie sunt argumente în plus. Candidatul suedezo-britanic „Gripen”, în schimb, a avut cea mai consistentă dimensiune economică în cadrul ofertei de off-set.

Bătălia politică pentru comisioane

Mircea Geoană, şef al opoziţiei reprezentate de PSD în primăvara anului 2008, a declarat în acel moment că achiziţia avionului multirol s-a transformat într-o bătălie între Palate. Potrivit lui Mircea Geoană, într-o tabără se afla preşedintele Traian Băsescu, care făcea lobby ca România să cumpere avioane F-16 de la americani, în timp ce Palatul Victoria, deci și premierul PNL Călin Popescu Tăriceanu, dorea să cumpere aeronave de la europeni. Liderul PSD de atunci a fost chiar mai dur: „Asistăm la o competiţie pentru comisioane între cele două Palate şi avem nevoie de o informare a Parlamentului faţă de acest subiect foarte costisitor”. Dar a venit criza economică şi s-a schimbat Guvernul. În martie 2010, în urma unei şedinţe a CSAT conduse de preşedintele Traian Băsescu, F-16 a fost declarat câştigător. La aceeaşi şedinţă a participat şi ministrul de Finanţe, Sebastian Vlădescu, prietenul lui Călin Popescu Tăriceanu. Acesta a fost, anterior, consultant pentru Eurofighter, iar ulterior hotărârii CSAT, ca şef al Finanţelor, a declarat că în condiţiile bugetare de atunci achiziţia de F-16 era de neacceptat.

Consensul naţional

După atâta zbatere pe toate fronturile, în zilele acestea, actualul ministru al Apărării de la PNL, Corneliu Dobriţoiu, apropiat al preşedintelui partidului, Crin Antonescu, marşează, într-o referire recentă, nu pe varianta tradiţională liberală, achiziţia de aeronave europene (alternativa o oferise PNL-istul Teodor Meleşcanu, care tatonase, ca ministru al Apărării  varianta „Gripen”), ci pe varianta lui Traian Băsescu, F-16. Cum Victor Ponta nu l-a criticat pentru „ieşire”,  în sfârşit observăm cu toţii un punct de vedere unde între PNL, PSD, PD-L şi Traian Băsescu există armonie. De remarcat, în acest caz, sunt argumentele şi mesagerii lor prin care s-a produs minunea. Dacă lucrurile sunt tranşate într-un consens naţional, totuşi există câteva aspecte pe care ministrul Apărării, Corneliu Dobriţoiu, premierul Victor Ponta, preşedintele interimar Crin Antonescu şi preşedintele fost suspendat Traian Băsescu ar fi de preferat, pentru România, să nu le uite. În primul rând, piloţilor le-ar sta bine în avioane noi, apoi, dacă există vreo intenţie de donaţie de avioane F-16 second-hand, aceasta ascunde, de obicei, „cai troieni”. Deci, într-un contract de acest gen este de mare importanţă maniera în care se face achiziţia şi, dacă se vrea evitarea neconcordanţelor ce s-au întâmplat în cazul fregatelor britanice, hotărârea de guvern trebuie îndelung gândită sau poate chiar evitată. De asemenea, băgarea de seamă în eventualitatea unui împrumut extern este foarte importantă. Cazul unui contract comercial, negociat magistral (şi cu siguranţă există specialişti de primă mână pentru aceasta), aduce o mai mare acurateţe planului de off-set, care, oricât de deranjant poate fi pentru vreun vânzător, este vital pentru industria românească în acest moment. Astfel, politicienii noştri pot arăta că pot conlucra, cu adevărat, într-un proiect naţional cu implicaţii politice, economice, ştiinţifice şi sociale pe cel puţin două decenii. Că oricum ambasadorii vin şi pleacă, iar ei rămân.